Frumoasa sărbătoare a Floriilor la Păiușeni
Sărbătoarea Floriilor la Păiușeni este una dintre cele mai frumoase sărbători, nu numai ale satului Păiușeni, parte din comuna Chisindia, ci și una dintre cele mai frumoase evenimente creștinești și tradiționale de pe Valea Crișului Alb.
Atunci când începe pădurea a prinde culoarea vie a verdelui de primăvară, iar razele soarelui se unduiesc lin în susurul neâncetat al văii Păiușeniului, fetele și nevestele își pregătesc cu migală costumul popular pentru sărbătoarea Floriilor.
Este o tradiție la Păiușeni , ca în ziua de Florii, femeile tinere și în vârstă dar și bărbații deopotrivă să îmbrace costumul popular la biserică. Dacă femeile mai în vârstă poartă costume populare vechi de peste un secol, rămase de la bunicile lor, care au fost folosite atât la biserică cât și la hora satului sau la nuntă ca mireasă, în urmă cu 80-100 de ani, nevestele și fetele tinere poartă costume cu broderii dintre cele mai frumoase și sofisticate, pentru că se știe pe toată Valea Crișului Alb că păișănanile sunt femei făloase și aprige dar în aceeași măsură și harnice. Coloritul acestor costume și frumusețea lor te fac să le îndrăgești (femeie și costum) pentru că astăzi rar mai pot fi întâlnite asemenea costume în zi de sărbătoare în satele noastre și totuși... fac parte din frumusețea satului românesc. Și mai mult de atât, copiii sunt și ei îmbrăcați în straie populare pentru a duce tradiția mai departe, iar fetițele sunt adevărate prințese ţărăncuțe în costumele viu colorate și frumos brodate fiind o adevărată încântare pentru părinți și noi toți deopotrivă.
Ar fi bine dacă s-ar prelua acest obicei și de alte comune de pe Valea Crișului și a Mureșului, pentru că fac parte din cultura noastră și din obiceiurile rămase din străbuni ale neamului românesc. Dacă acum nu vom face un pas în față în acest sens, când vin generațiile din urmă îndoctrinate cu lucruri mărunte ca valoare, dar importate din Occident cu scopul precis de a ne pierde identitatea ca nație, cu siguranță noile generații nu vor știi, în zece ani, nici de unde venim ca neam, nici încotro ne îndreptăm, iar alte neamuri și popoare vor veni peste noi și ne vor călca pe capete, așa cum deja se simte. De aceea, fac un apel către toți preoții și primarii comunelor de pe Valea Crișului Alb și a Mureșului , dar nu numai, să facă tot posibilul să reînvie tradiția portului popular în zile de sărbătoare, nu numai pentru frumusețea costumelor, cât mai ales pentru o continuitate a tradiției și identității noastre ca neam. Încă mai avem măicuțe (inclusiv la Păiușeni) care știu să croiască și să coase costume populare, astfel încât „la fiecare casă cu fată frumoasă” să nu lipsească costumul popular pentru zi de sărbătoare. În acest sens, cred că preoții ar trebui să fie cei care să îndemne enoriașii să scoată costumele populare din lada de zestre. Din câte cunosc, Păiușeniul este singurul sat din județul Arad care mai păstrează acest obicei frumos de secole, fiind o adevărată desfătare pentru ochi să vezi oamenii satului venind la sfânta liturghie din partea de sus sau de jos a satului (lung de opt km), cu toții în costume populare, armonizându-se perfect cu verdele viu al pădurii, pentru că Păiușeniul este un sat codrenesc, unde Măria Sa Codrul este frate bun cu oamenii locului, dar poate tocmai acest lucru a făcut ca acești oameni simpli să nu-și piardă tradițiile din străbuni.
Totul este parcă rupt din altă lume
Odată ce părintele paroh Teodor Tripa a început sfânta liturghie, totul este parcă rupt din altă lume, o lume unde Dumnezeu a dat binecuvântare în acea micuță biserică, un loc unde se bucură sufletul fiecăruia dintre noi cei prezenți de sfințenia lui Dumnezeu. Biserica din Păiușeni nu este una foarte mare însă este plină de har și binecuvântare la fiecare sărbătoare și nu numai. Trebuie să recunosc că este o mare bucurie pentru mine de fiecare dată, să fiu alături de acești oameni minunați la biserica din Păiușeni tocmai la sărbătoarea Floriilor. Dar nu numai eu simt acest lucru, pentru că în fiecare an de Florii la biserica din Păiușeni vin oameni și din alte părți la slujba din biserică. Cunoscându-l pe părintele paroh cu câțiva ani buni în urmă, între noi s-a legat o prietenie frumoasă, o prietenie care mă face să mă simt acasă de fiecare dată, dându-mi un imbold an de an, de a petrece Floriile la Păiușeni, alături de acești oameni simpli dar deosebiți.
Un preot îndrăgit
Duminică, la sfânta liturghie alături de părintele Teodor Tripa a fost și părintele (pensionar) Simeon Păiușan, un fiu al satului Păiușeni, care a slujit ani de zile în parohia Pleșcuța. De asemenea, la slujbă a participat și primarul comunei, Ionel Pașca, care la sfârșitul evenimentului a transmis un mesaj călduros tuturor celor care poartă frumosul nume de floare.
Aflat la vârsta pensionării, după o slujire de aproximativ 30 de ani la bisericile din Păiușeni și Văsoaia, părintele Teodor Tripa s-a îngrijit continuu de sufletele enoriașilor și de aceste două biserici la care ține ca la propria casă, astfel că mereu a renovat, a adăugat sau modernizat ceva la construcția acestor lăcașe de cult, iar oamenii la rândul lor l-au îndrăgit și au fost mereu și mereu alături de dânsul în toți acesti ani. Chiar și acum se fac lucrări de modernizare la biserica din Văsoaia, acel tărâm de basm, unde se poate ajunge extrem de ușor, pe un drum asfaltat care te poartă preț de 11 km pe culmea dealurilor oferind o priveliște de vis până la Văsoaia, acel sătuc așezat de Dumnezeu între dealurile cu păduri și poienițe.
Revenind la ziua de duminică, odată cu finalizarea slujbei religioase, părintele a transmis un mesaj de încurajare tuturor celor prezenți, un mesaj frumos pentru fiecare pentru că se apropie sfintele sărbători de Paște. De asemenea și primarul Ionel Pașca a transmis tuturor celor prezenți un mesaj, dorindu-le tuturor „Sărbători Pascale fericite și binecuvântate alături de cei dragi! La terminarea slujbei din biserică, așa cum e obiceiul locului de câțiva ani, toți cei care poartă frumosul costum popular participă la fotografiile de grup, astfel încât să rămână peste ani și ani o dovadă vie a existenței portului popular în zi de sărbătoare la Păiușeni, obicei susținut și încurajat de noi, tocmai pentru mentinerea acestui obicei frumos peste ani.
Și fiindcă sărbătorile pascale se apropie cu pași repezi, atât eu cât și colegii din redacția ARQ, dorim să transmitem tuturor locuitorilor comunei Chisindia „Sărbători binecuvântate alături de cei dragi!”