Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Fostul vicepreședinte al Parlamentului European vine la Arad

Fostul vicepreședinte al Parlamentului European vine la Arad
Comentează 0

Declarația de Reconciliere Charta XXI, a fost inițiată de László Surján, fost vicepreședinte al Parlamentului European. Susținătorii acestei declarații se vor întâlni la Arad, miercuri, 24 februarie, în cadrul unui eveniment la care primarul Gheorghe Falcă va primi medalionul „Jean Monnet“.

Într-o scrisoare adresată susținătorilor reconcilierii, László Surján, „Sunt convins că la Arad există mai mulți susținători ai reconcilierii, printre care și ai reconcilierii româno-maghiare. Mulți știu deja că la Budapesta organizăm lunar o reunire, unde se ține un discurs ori încercăm să clarificăm niște întrebări cu o conferință la masa rotundă.

„Împreună cu domnul viceprimar Levente Bognar plănuim de mult să organizăm un eveniment similar și la Arad. Se pare că în sfârșit avem posibilitatea de a realiza acest lucru, fiindcă Asociația Charta XXI a decis să acorde medalionul Jean Monnet domnului primar Gheorge Falcă“, se arată în scrisoarea semnată de László Surján.

Mişcarea Charta XXI este o inițiativă civică lansată de fostul vicepreședinte al Parlamentului European László Surján pentru încurajarea reconcilierii între popoarele din Europa Centrală și de Est.

Chartei XXI i se poate alătura orice persoană care este deschisă către recunoaşterea şi respectarea valorilor altor naţiuni, care este pregătită să cunoască istoria și cultura popoarelor vecine.

Municipiul Arad a primit, în anul 2015, „Premiul pentru Reconciliere și Cooperare” din partea Mișcării Charta XXI, fondată de fostul vicepreședinte al Parlamentului European, László Surján, distincție acordată anual unei persoane sau unei organizații care sprijină procesul de reconciliere din Europa Centrală și de Est și care promovează dialogul constant și deschiderea sinceră către valorile multiculturale.

Ceremonia de predare va avea loc la data de 24 februarie 2016, de la ora 16.00, în Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ Arad și va fi urmată de o masă rotundă. Este un eveniment deschis publicului larg și totți arădenii interesați de această temă sunt invitați să participe.

CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD

310130 Arad, Bulevardul Revoluției nr.97, ap.4
Email: cmcarad1@gmail.com
www.cmcarad.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite