Florin Manea nu renunţă la UTA. Deocamdată, însă, nu pare convingător
Impresarul Florin Manea nu vrea să renunţe la ideea de a prelua UTA, dar nu pare a fi foarte convingător. Conform sportarad.ro, acesta a prezentat scrisori de bonitate financiară emise de bănci pe numele unor firme eligibile să obțină credite de zeci sau sute de mii de euro. De asemenea urmează să prezinte şi scrisori de garanție bancară, așa cum a cerut inclusiv Suporter Club UTA. Conform aceleiaşi surse, Manea a venit și cu o propunere de buget, dar dorește să preia conducerea în ONG-ului, cu condiții de performanță în manageriat. Se aşteaptă şi o nouă întânire cu cei din conducerea oraşului, însă, cel puţin deocamdată, pe surse online, majoritatea suporterilor nu par a fi prea încrezători în varianta Manea la UTA, pentru că, cum am mai spus-o şi alătdată, s-au ars cu ciorbă şi acum suflă şi-n iaurt.