Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Finala președinților la Campionatul Mondial de Fotbal 2018. 14 șefi de stat, în tribună cu Putin

Mai mulţi şefi de stat vor asista, duminică, la finala Cupei Mondiale de fotbal, dintre naţionalele Franţei şi Croaţiei. La eveniment vor fi prezente şi vedete din showbiz şi din lumea sportului, relatează AFP.

Finala președinților la Campionatul Mondial de Fotbal 2018. 14 șefi de stat, în tribună cu Putin
Comentează 0

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. În tribuna oficială a stadionului Lujniki se vor afla, între alţii, preşedintele rus Vladimir Putin, cel francez, Emmanuel Macron, şi preşedinta Croaşiei, Kolinda Grabar-Kitarovici.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. "La finală sunt aşteptaţi preşedintele Abhaziei, preşedintele Armeniei, preşedintele Belarusului, preşedinta Croaţiei, preşedintele Franţei, preşedintele Gabonului, premierul Ungariei, premierul Kîrgîstanului, preşedintele Republicii Moldova, preşedintele Palestinei, emirul Qatarului, premierul republicii Sao Tome şi Principe, preşedintele Sudanului, preşedintele Osetiei de Sud", se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Consultantul politic Cozmin Gușă a remarcat că Putin a invitat la finala Campionatului Mondial de la Moscova liderii unor țări care se află în zone de conflict înghețat pentru a merge cu "poza de grup" la negocierea cu Trump.

"Dacă o să analizați cu cine se întâlnește la finala Cupei Mondiale o să vedeți că va fi înconjurat de tot de felul de lideri ai unor țări care se află în zone de conflict înghețat, cum ar fi Armenia, Abhazia, Belarus, Moldova, Kîrgîstan, Qatar, Osetia de Sud...Deci o mișcare de șah geopolitic se desfășoară mâine cu ocazia finalei Campionatului Mondial", arată Gușă.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Finala Cupei Mondiale, Franţa – Croaţia, se va disputa duminică, de la ora 18.00.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Și liderul trupei Rolling Stones, Mick Jagger, care a fost prezent la o semifinală a Campionatului Mondial, la Sankt Petersburg, ar urma să asiste şi la finala de la Moscova.

Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2018, dintre Franța și Croația, este așteptată cu sufletul la gură de toți fanii fotbalului. Cupa Mondială este pe cale să își afle noua campioană - croații visează la o premieră demnă de invidiat, în timp ce francezii, prezenți în ultimul act pentru a treia oară în ultimii 20 de ani, își pot trece în cont trofeul pentru a doua oară în istorie.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018 Mbappe și Griezmann - din tabăra Franței - și Modric și Perisic - din partea Croației - vor fi oamenii pe care vor fi ațintiți toți ochii la finala de pe stadionul Luzhniki, din Moscova.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite