Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Filiala Arad a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și-a ales conducerea pentru următorii patru ani (FOTO)

Membrii Filialei „Ioan Slavici” Arad a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și-au dat întâlnire astăzi la  Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”, unde și-au ales conducerea pentru următorii patru ani. În funcția de președinte a fost reales Vasile Filip, Lavinia Betea a fost aleasă prim-vicepreședinte, Doru Sinaci, Daniel Scridon și Lucian Șerban au fost realeși vicepreședinți, funcție în care a fost aleasă și Gabriela Groza, fostul secretar al UZPR Arad, iar noul secretar  este Lucia Bibarț.

Filiala Arad a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și-a ales conducerea pentru următorii patru ani (FOTO)
Comentează 0

Lucrările Adunării Generale au fost deschise de președintele în funcția al filialei, Vasile Filip, care, după ce a constatat că adunarea este statutară, întrunindu-se majoritatea membrilor, a cerut să se păstreze un moment de reculegere pentru jurnaliștii plecați dintre noi: regretatul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan și colegii de la Arad: Constantin Dehelean, Viorel Musca, Ioan Weisl, Simion Todoca și Romulus Dubăț, care a trecut în eternitate ieri seară.

Gabriela Groza, secretarul organizației, a prezentat, apoi, ordinea de zi, iar președintele în funcție a prezentat raportul de activitate pe anul trecut și a punctat câteva repere din istoricul organizației:

  • În 16 martie 2018, 7 membri UZPR (cu acte în regulă) s-au constituit în Grup, conform Statutului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, și a fost ales, în funcția de coordonator, Vasile Filip.
  • Pe 22 iunie 2018, după ce s-a îndeplinit cerința de a functiona ca Filială a UZPR (peste 20 de membri), pentru dinamizarea întregii activităţi organizatorice, în conducere au mai fost cooptați jurnaliştii: Lucian Şerban Marius şi Daniel Pavel Scridon – ca vicepreședinți şi Gabriela Groza - secretar. Tot atunci, s-a luat hotărârea ca Filiala din Arad a UZPR să poarte numele marelui clasic al literaturii române IOAN SLAVICI – cel mai important scriitor şi jurnalist arădean din toate timpurile, născut pe meleagurile arădene, la Şiria.
  • În 2019, anul centenarului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și împlinirea unui sfert de secol de existență a filialei din Arad, a fost publicată prima carte dedicată organizației noastre: „Voci și vocații jurnalistice arădene în UZPR”, coordonată de Emil Șimăndan și Vasile Filip. Lucrarea a fost lansată pe 8 noiembrie, în sala „Sabin Drăgoi” a Bibliotecii Județene Arad, când, sub genericul „Convorbiri jurnalistice”, a avut loc o întâlnire a membrilor filialei cu cititorii, întâlnire care a fost onorată de regretatul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan.
  • La primele alegeri ca filială (în martie 2020), cu peste 40 de membri, a fost aleasă o echipă puternică: Vasile Filip (fiind reales președinte), Doru Sinaci, Lavinia Betea, Daniel Scridon și Lucian Șerban (vicepreședinți), Gabriela Groza (secretar) și Gabriel Constantinescu (membru). Atunci s-a propus să mai scoatem o carte a Filialei. Și a apărut, după cum știți, cu titlul „Jurnaliști arădeni  - Selfie”. Cartea, coordonată de Lavinia Betea și Vasile Filip, s-a „născut” cu sprijinul Bibliotecii Județene și implicarea reală a colegului Doru Sinaci. Ea a fost lansată, în 19 mai 2022, în Grădina de lectură a bibliotecii, într-o atmosferă de sărbătoare a presei.

„Acum suntem 54 (membri dar și membri asociați). Mai avem doi colegi, care lucrează, efectiv, în presă și au trimis  dosarele la București. Mi-aș dori să se înscrie și alții. Așa stând lucrurile, eu zic că ar trebui să ne considerăm ca o familie – și mai buni și mai răi, mai talentați ori mai puțin înzestrati. Dar să ne respectăm și chiar să ne ajutăm”, și-a încheiat prezentarea președintele Vasile Filip.

Trecându-se la punctul 2 al Ordinei de Zi, alegerea noii conduceri a Filialei „Ioan Slavici”, pe următorii patru ani, Dorel Zăvoianu a propus ca actualul președinte, Vasile Filip, să continue activitatea pe care o desfășoară în fruntea filialei, iar Dani Rockhoff a propus-o pe Lucia Bibarț. Cele două propuneri au fost supuse la vot, iar Vasile Filip a fost ales cu marea majoritate a voturilor celor prezenți.

În continuare, președintele nou ales a făcut propunerile pentru Consiliul de conducere al filialei: Lavinia Betea – prim-vicepreședinte, Doru Sinaci, Lucian Șerban și Daniel Scridon și Gabriela Groza – vicepreședinți, Lucia Bibarț – secretar, echipa propusă fiind votată în unanimitate.

La punctul 3 de pe ordinea de zi au fost aleși membrii care vor reprezenta filiala la Adunările Generale ale UZPR care se vor organiza în perioada următoare (on-line și cu prezență fizică), după care s-a trecut la punctul 4, președintele Vasile Filip propunând realizarea unui nou volum care urmează să fie coordonat de Vasile Filip, Lavinia Betea și Lucian Bibarț. Propunerea a fost votată în unanimitate. De asemenea, președintele a propus ca dosarele celor care doresc să devină membri ai UZPR Arad să fie puse în discuția Consiliului de conducere înainte de a fi aprobate.

Prim-vicepreședintele nou ales, Lavinia Betea, a ținut apoi cu informații suplimentare cu privire la darea de seamă prezentată de președintele Vasile Filip, referindu-se la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a intra în rândurile Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, iar părintele Gheorghe Hodrea a prezentat numărul de luna trecută al publicației în grai „Lada cu spinare”.

Galerie foto (63)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite