Fiica lui Michael Jackson a încercat să se sinucidă. Transportată de urgenţă la spital
Paris Jackson, fiica lui Michael Jackson, a fost spitalizată sâmbătă după ce a încercat să se sinucidă, titrează site-ul TMZ. Motivul ar fi documentarul Leaving Neverland, în care megastarul este acuzat de pedofilie.
La doar câteva minute după publicarea articolului, actrița și fotomodelul de 20 de ani a reacționat virulent pe contul ei de Twitter. Aceasta a dezmințit știrea și i-a numit mincinoși pe autorii articolului.
Potrivit TMZ, care citează surse din apropierea familiei, un echipaj de poliție și o ambulanță au fost chemate la domiciliul lui Paris din Los Angeles, în dimineaţa zilei de sâmbătă, la ora 7.30. Aceasta și-ar fi tăiat venele și a fost transportată de urgență la spital. Tânăra este monitorizată de o echipă de medici, iar starea ei este stabilă, se arată în textul știrii inițiale.
Paris Jackson ar fi recurs la acest gest extrem în urma acuzațiilor lansate împotriva tatălui ei în controversatul documentar Leaving Neverland, difuzat luna trecută de HBO. În filmul de patru ore, Wade Robson și James Safechuck îl acuză pe Michael Jackson că i-a abuzat sexual pe când aceștia erau minori. Familia artistului a numit documentarul „linșaj public” și a dat în judecată compania mamă, WarnerMedia.
Recent, Paris a declarat pe reţelele de socializare că nu este de datoria ei să-şi apere tatăl acuzat de pedofilie. Singura fată a lui Michael Jackson a încercat să-și ia viața și în 2013. Paris s-a luptat cu depresia după ce tatăl ei a murit în 2009.