Festivalul Vânătorii de la Bata, un eveniment de 10 !!!
Ediţie aniversară a unuia dintre cele mai apreciate evenimente din judeţul Arad, Festivalului Vânătorilor, unul dintre cele mai frumoase evenimente dedicate vânătorii şi vânătorilor, ajunsă la cel de-al X-lea an. Evenimentul va avea loc duminică, 24 septembrie 2017, în organizarea Consiliului Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, a Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi şi a Primăriei Bata.
Ca în anii precedenţi, programul include multe activităţi: probe de măiestrie vânătorească, prepararea mâncărurilor tradiţionale, demonstraţii de lucru cu câini, dar şi cu şoimi.
Primarul comunei Bata, Ion Micurescu – un pasionat vânător – spune că acest festival devenit tradiţie este extrem de apreciat. „Am pornit la drum pentru a susţine şi promova arta de a vâna, de a demonstra că vânătoarea este o adevărată cultură, cu multe obiceiuri şi tradiţii şi nu doar un ritual de ucidere a animalelor. Am ajuns anul acesta la cea de-a X ediţie şi ne bucurăm că numărul celor care vor participa este deja numeros”, a declarat Ioan Micurescu.
„Comuna Bata, prin efortul, grija şi pasiunea domnului primar Ioan Micurescu, a devenit locul de întâlnire al iubitorilor de vânătoare, arădeni care respectă mediul şi se implică în ocrotirea naturii. Dorim să punem în valoare astfel de manifestări care fac plăcere pasionaţilor şi publicului participant” a precizat, la rândul său, doamna vicepreşedinte Claudia Boghicevici.
Program:
08.00 – 11.00 – Sosirea participanţilor şi amenajarea standurilor
11.00 – 12.00 – Prezentarea raselor de câini
12.00 – 13.00 – Demonstraţie canină
13.30 – 14.00 – Deschiderea oficială a Festivalului Vânătorii
14.00 – 14.30 – Clubul Şoimarilor. Demonstraţie de vânătoare cu şoim
14.30 – 15.30 – Prezentarea grupelor şi a tradiţiilor vânătoreşti specifice fiecărei grupe, evaluarea trofeelor
15.30 – 16.30 – Proba de ceaun cu preparate vânătoreşti
16.30 – 17.00 – Demonstraţie de lucru cu câini hărţuitori la ţarc. Proba de mistreţ, demonstraţie de lucru cu câini pontatori – uscat şi apă
18.00 – 18.30 – Festivitate de premiere
18.30 – 19.00 – Degustare de produse vânătoreşti
19.00 – 21.00 – Spectacol folcloric