ATENȚIE! ”Farmacia inimii” CATENA umblă cu cioara vopsită - FOTO
Asociația PRO CONSUMATORI (APC), organizație de utilitate publică, a realizat în perioada 5-15 ianuarie 2017, în cadrul Campaniei "Fii un pacient activ!", o cercetare de piață având drept scop observarea comportamentului economic al farmaciilor în raport cu consumatorii.
În urma acestei cercetări, APC a constatat o practică “interesantă” a lanțului de farmacii CATENA. Aceasta introduce pe bonul fiscal (foto) un număr de 10 sacoșe mici sau mari cu o anumită valoare, fără să fi fost solicitate de consumator sau justificate de numărul produselor cumpărate. Sacoșele sunt evidențiate pe bon ca reducere, creând impresia unei economii consistente pentru consumator la achiziționarea medicamentelor.
Potrivit www.apc-romania.ro, pe bonul fiscal, o sacoșă mică apare având prețul de 0,30 lei și 0,5 lei pentru o sacoșă mare. Se aplică reducerea rezultată de 3 lei pentru 10 sacoșe mici și de 5 lei pentru 10 sacoșe mari. Împreună cu reducerea de 2,70 lei, acordată pe baza cardului de fidelitate pentru siropul cumpărat, rezultă o reducere în total de 5.79 lei, respectiv 7.70 lei. Sumele sunt prezentate cu litere mari drept ECONOMIE, creând astfel consumatorului falsa impresie a unei reduceri substanțiale. În realitate, reducerea a fost de doar 2.70 lei și nu de 5.70 lei, respectiv 7.70 lei.
Legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte, prin art. 6, interzice o astfel de practică comercială înșelătoare care conține informații false sau, în orice situație, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o.
"Crearea falsei impresii consumatorului că a realizat o economie importantă prin achiziția efectuată, deși în realitate nu este vorba de așa ceva, sacoșele fiind oferite cu titlu gratuit, este de natură a induce în eroare consumatorul și îl poate determina, în viitor, să revină, în speranța unor reduceri la fel de consistente", a precizat Costel Stanciu, președintele APC.
Ca o curiozitate, din cele patru farmacii de unde a fost achiziționat siropul de tuse, farmacia Catena a avut cel mai mare preț de vânzare, chiar și după aplicarea reducerii.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi nonprofit, înfiinţată încă din anul 1990, care are ca principal obiectiv apărarea, promovarea şi reprezentarea prin toate mijloacele legale ale drepturilor şi intereselor consumatorilor în raporturile cu agenţii economici şi instituţiile statului. La nivel naţional, APC a fost recunoscută prin HG nr. 1106/2005 ca fiind de utilitate publică.