Falcă susține că o moțiune de cenzură ar avea mari șanse să treacă dacă PSD ia sub 30% la europarlamentare
Președintele PNL Arad, primarul Gheorghe Falcă, susține, conform rfi.ro, că de la toamnă România ar putea avea șansa să aibă un nou Guvern. Acest lucru este însă condiționat de alegerile din 26 mai, când PSD trebuie să coboare sub 30%, potrivit lui Falcă.
„Partidul în jurul căruia se poate constitui o viitoare majoritate parlamentară, un viitor Guvern, un Guvern care în primul rând să corecteze greșelile PSD-ului, dar apoi să declanșeze rapid o nouă etapă de dezvoltare a României este doar Partidul Național Liberal. Este foarte important ca PSD-ul să coboare sub 30% și în acel moment, când va începe sesiunea din toamnă, moțiunea de cenzură poate să aibă un succes. În acel moment, putem să spunem că salvăm un an de zile pentru România, dacă o moțiune de cenzură trece [...]. Este vital ca România să schimbe Guvernul, dacă se poate, în această toamnă și să ne pregătim de o absorbție puternică a României, care cumulat cu banii care nu s-au cheltuit în anii 2019-2020-2021, pot să aducă venituri foarte mari României și evident, beneficii mari”, a declarat președintele PNL Arad pentru RFI.