Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Facturi plătite cu cardul la poștașul care vine acasă

Poșta Română împreună, CEC Bank și Visa își unesc forțele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării plăților digitale în toate colțurile țării. Prin introducerea opțiunii de plată cu cardul la poștaș direct la domiciliu, Poșta Română dorește să ofere clienților săi servicii moderne, care să fie adaptate nevoilor și preferințelor acestora.

Facturi plătite cu cardul la poștașul care vine acasă
Comentează 0

Proiectul constă în implementarea aplicației Soft POS/Tap to Phone Visa pe 7.000 de terminale mobile smart tip PDA (Personal Digital Assistant) cu care sunt dotați angajații poștali din toată România, astfel încât plățile să devină mai simple și accesibile chiar și în zonele rurale sau mai puțin dezvoltate ale țării. Aplicația Visa Tap to Phone transformă un smartphone sau un dispozitiv PDA într-un terminal POS, facilitând procesarea rapidă și eficientă a plăților cu cardul. Astfel, prin intermediul dispozitivelor mobile, poștașii vor putea colecta facturi de utilități, taxe poștale și alte plăți direct la domiciliul clienților. Totodată, angajații Poștei Române vor fi dotați și cu imprimante mobile pentru a emite automat bon fiscal.

„Prin parteneriatul încheiat cu Visa și CEC Bank, românii își vor putea plăti facturile venite prin poștaș direct la acesta. Cu ajutorul celor 7000 de pda-uri achiziționate de către Poșta Română reușim să ajungem mai aproape de nevoile clienților noștri, transformând în mod real poștașul într-un ambasador al digitalizării. Facilitatea de a plăti utilitățile, diverse taxe și alte sume cu cardul direct la poștaș îi scutește pe clienți de un drum la oficiul poștal și va simplifica foarte mult relația cu Poșta, chiar și în zonele mai puțin dezvoltate. În același timp, este un nou pas pe care îl facem spre digitalizarea completă a României și incluziunea financiară a locuitorilor și din cele mai îndepărtate și izolate regiuni”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale „Poșta Română”.

Sursa foto: postaromana.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite