Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Expozițiile Generații – un periplu fotografic al proiectelor intergeneraționale dezvoltate în 15 comunități din România

Pe 10 iulie, Asociația Oaza Arad invită seniorii și copiii din municipiul Arad la expoziția de fotografie Generații,  la intrarea pe podul pietonal către Ștrandul Neptun. Expoziția prezintă o colecție de momente surprinse la Centrul de Zi “Oaza Copiilor” din Arad, unde seniorii sunt voluntari pentru copiii din comunitate, împărtășindu-le experiența și pasiunile lor prin ateliere și cluburi intergeneraționale. Astfel de expoziții au loc simulan în alte 14 localități, unde proiectele intergeneraționale din anul școlar 2020-2021 au implicat 172 de seniori în beneficiul a 623 de copii, prin susținerea Fundației Regale Margareta a României.

Expozițiile Generații – un periplu fotografic al proiectelor intergeneraționale dezvoltate în 15 comunități din România
Comentează 0

Evenimentul debutează la ora 19,00 și se va sesfașura timp de 1 oră.  Expoziția fotografică se va muta mai apoi la sediul Centrului de Zi Oaza Copiilor și va fi deschisă publicului în perioada lunii iulie.

Expoziția Generații face parte dintr-o campanie mai amplă care promovează colaborarea intergenerațională și îmbătrânirea activă prin voluntariat. Prin fotografiile realizate în cadrul proiectelor intergeneraționale susținute de Fundația Regală Margareta a României este ilustrată diversitatea și complementaritatea relațiilor dintre cei tineri și cei în vârstă, precum și importanța și rolul pe care fiecare generație îl are în crearea unei societății sustenabile.

Expoziția Generații va avea loc simultan și în alte 14 localități din țară, acolo unde copiii și seniorii participă la activități intergeneraționale, în scopul susținerii școlare, dar și al dezvoltării vocaționale sau personale, prin finanțarea programului național „Centrele Generații”. Imaginile, emoțiile și relațiile intergeneraționale au fost surprinse în cadrul centrelor de zi de tip școală după școală din comunitate de către Franco Godini, un fotograf pasionat de bine.

În anul școlar 2020-2021, Fundația Regală Margareta a României împreună cu Asociația Oaza Arad au implemetat metoda intergenerațională în cadrul centrului de zi din municipiul Arad. Activitățile intergeneraționale s-au desfășurat atât în cadrul centrului, cât și în mediul online, implicând 10 voluntari seniori în beneficiul 30 copii, și au inclus ateliere precum Atelier de creativitate, Atelier bucatărie, Atelier pentru formarea unor deprinderi de viață independentă. Atelier curiozități (cunoștinte generale), Atelier de educație pentru o viață sănătoasă, Atelier lectură și invățare prin joc, și Sport - activitțăi in aer liber. Prin metoda intergenerațională, copiii și-au îmbunătățit rezultatele școlare, au câștigat noi abilități vocaționale sau sociale, dar și noi prieteni, iar voluntarii vârstnici și-au recăpătat sentimenul valorii și starea de bine.

De asemenea, în perioada decembrie 2020 - aprilie 2021, seniori remarcabili în diverse domenii au susținut ateliere online pentru copiii din Centrele Generații și au pus în lumină valoarea pe care transferul de cunoștințe și experiență între generații o aduc societății. Personalități precum exploratoarea Uca Marinescu, actorii Cristina Deleanu și Eugen Cristea, artistul plastic Ileana Dana Marinescu, doctorul Radu Dop, cercetătorul Dan Farcaș, interpretul Tiberiu Ceia, compozitorul Horia Moculescu și solistul Gabriel Cotabiță, au dezvăluit copiilor secretele unor profesii interesante, dar și provocările și privilegiile asumate.

Rezultatele unui studiu național realizat de Fundația Regală Margareta a României relevă faptul că aproape jumătate dintre vârstnicii din România se confruntă cu un acut sentiment de inutilitate în urma retragerii din activitatea profesională. În același timp, rata abandonului școlar este foarte crescută în rândul copiilor care provin din medii defavorizate. Ca o soluție la aceste două probleme, Fundația a dezvoltat o metodologie intergenerațională bazată pe colaborarea între generații, pe schimbul reciproc de valori și experiențe, pe nevoia tinerilor și a copiilor de modele pozitive și pe dorința seniorilor de a se menține activi în comunitate. Metoda intergenerațională presupune implicarea seniorilor în activități de remediere școlară, cluburi și ateliere educaționale, cercuri vocaționale și sesiuni de dezvoltare personală sau consiliere, în beneficiul copiilor din familii nevoiașe care frecventează centrele sociale de tip școală după școală. Începând cu 2015, metoda intergenerațională a fost implementată în 31 de centre de zi de tip școală după școală, iar peste 650 de seniori au redevenit activi prin voluntariat pentru mai mult de 2000 de copii de școală primară și gimnazială.

Centrele Generații în anul școlar 2020-2021

Centrul Comunitar Generații București, sector 6, Fundația Regală Margareta a României
Centrul de zi „Creștem Împreună”, Asociația Salvați Copiii filiala Argeș – Pitești, jud. Argeș
Centrul de zi „Next Generation”, Asociația Samarineni în Comunitate – Mărculești, jud. Ialomița
Centrul de zi „Întotdeauna învingători”, Asociația Părinților ,,Florian Cristescu”- Turnu Măgurele, jud. Teleorman
Centrul de zi pentru copii Cenade, Asociația Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj – Cenade, jud. Alba
Centrul de zi „Diaconia”, Asociația Diaconia Ajutor Internațional – Brașov, jud. Brașov
Centrul de zi „Casa Maria II”, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia - Reghin, jud. Mureș
Centrul de zi „Sf. Serafim de Sarov”, Asociația Filiala Filantropia Ortodoxă Războieni-Cetate – Războinei, jud. Alba
Centrul de zi „Buckner”, Fundația Buckner – Târnăveni, jud. Mureș
Centrul de zi „Micii Inocenti”, Fundația Inocenți - Bistrița, jud. Bistrița Năsăud
Centrul de zi „Oaza Copiilor, Asociația Oaza Arad – Arad, jud. Arad
Centrului de zi „Stern der Hoffnung”, Asociația Stern der Hoffnung România – Buziaș/Timișoara, jud. Timiș
Centrul de zi pentru copii „Cernat”, Fundația Creștină Diakonia – Cernat, jud. Covasna
Centrul de zi pentru copii „Sfântul Spiridon”, Asociația Multifuncțională Filantropică Sfântul Spiridon – Galați
Centrul „Casa YANA”, Fundația YANA – Nicolae Bălcescu, jud. Bacău
***

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societății civile prin programe sociale și educaționale. Cu o activitate de peste 30 de ani, Fundația sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații Mai multe detalii despre programele Fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro.

Despre Asociația Oaza Arad

Asociația Oaza este o organizație neguvernamentală înființată în 1996. În cei 25 de ani de activitate în protecția socială, Asociația Oaza a dezvoltat servicii sociale  atât pentru copii cât și pentru familiile din care provin, familii dezavantajate social și economic. Între aceste servicii amintim Centre Rezidențiale pentru fete și băieți, Centru de Zi pentru persoane fără adăpost, locuințe protejate pentru mame adolescente, un centru pentru tineri adulți și un Centru de zi pentru copii.

În anul 2019 Asociația a început colaborarea cu Fundația Regală Margareta a României, colaborare prin care  40 de copii și familiile lor au primit sprijinul specialiștilor Asociației. De curând Centrul de Zi “Oaza Copiilor” a aderat la programul Fundației Regale Margareta a României numit  „Generații”, proiect implementat până în prezent în mai multe centre din țară și care vine în sprijinul copiilor din medii defavorizate, dar și al seniorilor care, prin voluntariat, își asumă un nou rol social, își valorifică experiența, sau hobby-urile și își redobândesc sentimentul de utilitate și de apartenență la comunitate. Asociația Oaza își propune ca, din interacțiunea dintre voluntarii seniori și copiii beneficiari ai Centrului să se observe atât un progres în dezvoltarea copiilor la nivel școlar și  personal, prin creșterea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii și a gradului de responsabilitate cât și  o îmbunătățire a calității vieții voluntarilor seniori. Asociația colaborează cu 10 voluntari seniori, până în prezent și îi invită pe toți seniorii interesați  să devină voluntari la Centrul de Zi „Oaza copiilor” să apeleze numărul de telefon 0722376456 sau să se prezinte la sediul Centrului din Arad, str. Marnei nr. 2.


Scrie un comentariu

trimite