GEANINA IOVĂNESCU: Domnule Șimăndan, vă numărați printre puținii jurnaliști și scriitori arădeni care au cercetat evenimentele din Decembrie 1989 din municipiul și județul Arad. Ați publicat șase volume pe această temă și la alte patru volume sunteți coautor. După opinia mea, cele mai valorase cărți ale dumneavoastră sunt cele trei ediții ale masivului volum (de 500 pagini), Întrebătorul din Agora, și volumul dedicat Eroilor Martiri ai Aradului, apărut tot în trei ediții, plus cartea dedicată liderului Revoluției de la Arad, actorului Valentin Voicilă. Despre toate aceste cărți, plus celelalte pe care nu le-am amintit, ați acordat presei locale și centrale numeroase interviuri. De data aceasta, acum la 31 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, aș dori să ne împărtășiți, după mai bine de trei decenii, o idee generală despre acel moment.

EMIL ȘIMĂNDAN: Domnișoară Geanina, la vârsta mea de octogenar, în această bizară pandemie coronavirus, mă deplasez mai greu, iar cercetarea istoriei recente rămâne în sfera preocupărilor mele memorialistice, în calitate de  jurnalist care a slujit presa scrisă aproape șase decenii, înainte și după implozia regimului comunist. Răspunsul meu la întrebarea adresată este simplu: Revoluția din Decembrie 1989 din municipiul și din județul Arad face parte intrinsecă din marea Revoluția Română din Decembrie 1989, care, la rândul ei, se înscrie în mișcările și acțiunile care au condus la prăbușirea regimurilor comuniste din Centrul și Sud-Estul Europei. Oamenii din Arad, precum și din toate orașele revoluției române, din Transilvania și de peste Munții Carpați, în frunte cu Timișoara și București, dar și din celelalte „capitale” de județ, au ieșit să manifesteze în stradă pentru a răsturna un regim politic devenit tiranic și nepopular, astăzi, în mod paradoxal, mulți dintre cei care au contribuit la răsturnarea acestui regim, au început să nege Revoluția ori să manifeste o nostalgie pentru comunism, lucru ce se întâmplă nu doar la noi în țară, ci și pe plan european. Să fiu mai concret: întreaga societate românească s-a divizat foarte mult, în bogați și săraci, s-au distrus și lichidat mii de fabrici, s-au vândut imense bunuri din avuția națională în mod anarhic, se caută vinovați, care nu se mai găsesc, iar ca un bumerang, în mentalul colectiv, se insinuează ideea că schimbarea regimului a sărăcit milioane de destine, în vreme ce statul nu se îngrijește de educația tineretului școlar ori de sănătatea românilor, ca să nu mai vorbim de lipsa locurilor de muncă. Explicațiile sunt multiple, de la cele de ordin politic și economic, până la cele sociologice și de psihologie socială sau chiar de ordin istoric.

G.I.: În cărțile dvs., în special în volumul Victoria  la Arad - 1989, ilustrat cu 80 de fotografii color din timpul manifestației din municipiu, ați grupat evenimentele din timpul Revoluției arădene în trei etape distincte, despre care am mai discutat într-un alt interviu. Care ar fi cuvântul ce ar caracteriza manifestația anticeaușistă de la Arad?

 E.Ș.: Da, volumul Victoria la Arad – 1989 este o carte-sinteză deosebit de importantă și, în același timp, un album de excepție despre Revoluția din Decembrie 1989 din Arad, o carte-eveniment, care ar merita să fie retipărită întrucât reprezintă însăși „sufletul și ființa” cu „bătăile inimii” revoluției arădene! Vă răspund la întrebare. Sunt mai multe cuvinte ce caracterizează Revoluția din Arad și ele se leagă de etapele pe care le-am desprins în cercetările  legate de evenimentele din Decembrie 1989 în Arad. Până la fuga lui Nicolae Ceaușescu cu elicopterul de pe fostul sediu al CC al PCR, Aradul a cunoscut, între 21 -22 decembrie, „O REVOLUȚIE DE CATIFEA”, condusă de un lider carismatic, actorul Valentin Voicilă, secondat de muncitorul Onofrei Dănilă de la Intreprinderea de Orologerie Industrială (I.O.I.) din Arad  și de maistrul Mircea Crișan de la Intreprinderea de Strunguri (I.M.U.A.) din Arad. După fuga lui Ceaușescu, începând cu seara de 22 decembrie și până în 25 decembrie, deci până la executarea soților Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu într-o cazarmă militară din Tâgoviște, Aradul a cunoscut o perioadă violentă,  o „REVOLUȚIE DE SÂNGE”, cu 19 morți și 38 de răniți.   

G.I.: Cum s-a putut după ce Nicolae Ceaușescu a părăsit puterea, când practic Revoluția a triumfat, să moară atâția oameni? Cine au fost „teroriștii” care au împușcat fără milă, după ce Armata a trecut de partea poporului?

E.Ș.: Este o întrebare excelentă, logică, foarte importantă, care nu a fost dezlegată, oficial, nici după trei decenii de la Revoluție. Pe baza dosarelor Procesului de la Timișoara, pe care am avut șansa să le consult cu ajutorul Asociației Memorialul Revoluției 16 – 22 Decembrie 1989 din Timișoara, dar și al altor documente, concluzia generală, pe care o preiau din mass-media centrală este că responsabili ai măcelului din 22 – 25 decembrie 1989 au fost cei care au inventat diversiunea cu „teroriștii”. Pe 22 decembrie 1989, la București, structurile lui Nicolae Ceaușescu au devenit structurile lui Ion Iliescu. Armata, Securitatea (inclusiv USLA), Miliția și Gărzile Patriotice au trecut „de partea poporului”. Mai mult, Securitatea și Miliția au trec necondiționat în subordinea Armatei. De ce a fost nevoie de „scenariul” cu inventarea „teroriștilor”? În opinia mea, acest lucru s-a întâmplat întrucât seara, când Ion Iliescu a citit din balconul fostului CC al PCR componența Consiliului Frontului Salvării Naționale, din mulțimea s-a strigat „FĂRĂ COMUNIȘTI”. Noile structuri s-au speriat și au  pus în aplicare „scenariul” cu „teroriștii”, care s-a soldat cu 1.104 morți și peste 3.800 de răniți, dintre care, cum am subliniat deja, 19 împușcați în Arad și 38 răniți. Dacă până la fuga lui Ceușescu au murit 270 de persoane, dintre care la Timișoara 75, după fuga acestuia, în timpul „scenariului” cu „teroriștii” au căzut victime, în întreaga țară, 957 de cetățeni de toate vârstele. „Scenariștii” trebuiau să provoace victime, emoții și mânie, astfel încât să justifice execuția sumară a soților Ceaușescu, să ușureze misiunea grupului Iliescu de a se instala la putere și să-i asigure acestuia un capital politic cu bătaie lungă.

G.I.: Eu m-am  născută după Revoluția din Decembrie 1989, nu am trăit evenimentele de atunci, iar în liceu am primit o temă pentru ora de istorie, respectiv să adun informații despre perioada comunistă. Chestionând-o pe bunica, mi-a rămas în minte o idee spusă de aceasta: Un popor care și-a omorât conducătorul în ziua de Crăciun, nu poate avea un viitor bun. Cum priviți această remarcă?

E.Ș.: Remarca bunicii tale este izvorâtă din înțelepciunea poporului român și poate constitui subiectul unui lung eseu sau chiar al unei cărți. În ziua Sfântă de Crăciun nu se cuvine să ucizi doi conducători, care nu mai aveau nicio putere în stat, deveniți prizoneri, bine păziți, de unde nu mai puteau să fugă, într-o Unitate Militară din Târgoviște. Totul s-a făcut în mare grabă, la insistența generalului Nicolae Militaru, care a fost numit, cu două zile în urmă, de către Ion Iliescu, ministru al Apărări Naționale. Sentința Tribunalului Militar Excepțional a fost executată la 25 decembrie, ora 14:50,  în cazarma UM din Târgoviște. Totul a fost plănuit, premeditat, împreună cu  generalul Victor Atanasie Stănculescu, care a constituit plutonul de execuție înaintea procesului de la Târgoviște. Generalul a selectat trei dintre cei opt parașutiști aduși de la UM Boteni. Seara, foarte târziu, s-a prezentat la TVR o casetă cu execuția soților Ceaușescu. Din păcate, noua putere a hotărât executarea soților Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu, făcând în acest sens o intensă pregătire psihologică a populației întregii țări, cu diversiunea „teroriștilor”. Ar fi meritat un proces echitabil și nu o execuție tocmai în Sfânta zi de Crăciun!

G.I.:  Am lucrat anul trecut, împreună cu dvs., la a II-a ediție a volumului Decembrie ’89 însângerat. În amintirea Eroilor Martiri și răniților de la Arad, lucrare ce m-a impresionat profund. Cum este cinstită, în orașul nostru, memoria Eroilor Martiri ai Aradului?  

E.Ș.: Cum am precizat și cu alte prilejuri, inclusiv în cărțile mele dedicate Eroilor Martiri ai Aradului, MEMORIA COLECTIVĂ A REVOLUȚIEI DIN DECEMBRIE 1989 are loc, în fiecare an, prin grija asociațiilor de revoluționari și oficialităților locale, municipale și județene, prin organizarea unor ceremonii comemorative în Piața din fața Palatului Administrativ, în locul în care, cu 31 de ani în urmă, arădenii au manifestat împotriva regimului ceaușist și comunist. Mai amintesc că a devenit o frumoasă tradiție ca manifestările să înceapă în dimineața zilei de 21 decembrie cu refacerea traseului pe care a luat „naștere” Revoluția din Decembrie 1989 în Arad, începând de la IOI, Strungul, UTA, CFR,  până la Crucea de marmoră și Monumentul Revoluției din centrul municipiului, din fața Palatului Administrativ. Prezența la comemorări a familiilor și rudelor celor uciși în Decembrie 1989, a răniților și supraviețuitorilor – membrii ai Asociațiilor de revoluționari –  prin slujbele  religioase și evocarea Eroilor Martiri, creează un aspect emoțional de autentică vibrație patriotică, în vreme ce participarea oficialităților locale și județene, a oamenilor politici responsabili de importanța acelui moment istoric, imprimă o ținută oficială, de solemnitate și respect față de Eroii Martiri ai Aradului.

G.I.: Acești  Eroi Martiri, de fapt, poartă în amintirea lor libertatea noastră de astăzi, ei sunt un simbol al pământului românesc! 

E.Ș.: Exact! Iar ca cetățeni ai acestui oraș,  pe care cu toții îl iubim, este imperios necesar să  păstrăm memoria veșnică a Eroilor Martiri!

 G.I.: Vă mulțumesc!

Dialog realizat de Geanina Iovănescu