Dublu eveniment în Parohia Şoimoş, în duminica Sfântului Ioan Scăraru
Duminica a 4-a din Postul Mare, a Sfântul Ioan Scărarul (26 martie 2023), a fost prilej de îndoită bucurie pentru credincioșii Parohiei Șoimoș, din Arhiepiscopia Aradului, închinată Sfinților Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea, dar și Praznicului Bunei Vestiri a Maicii Domnului, scrie arhiepiscopiaaradului.ro.
În locașul de cult a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească, la Sărbătoarea celui de al 2-lea hram, de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria. Pe lângă slujirea liturgică duminicală, a avut loc și sfințirea capelei mortuare de la cimitirul Parohiei, care a fost construită în ultimii ani și de asemenea a fost lansată cartea fostului Preot Paroh Ilie Chebeleu, intitulată „Cronica de la Șoimoș”.
Din soborul slujitor, alături de cei 2 Ierarhi, au făcut parte mai mulți Preoți și Diaconi între care s-au numărat și Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial al Episcopiei din Ungaria, Părintele Protosinghel Iustin Popovici, Consilierul Cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Părintele Nelu Mercea, Protopopul Lipovei, Părintele Vasile Jivănescu, Preot Paroh la Parohia Șoimoș de 25 ani, începând din anul 1998, fiind al 25-lea Preot Paroh cunoscut în această Parohie și este și cel care s-a și îngrijit de lucrările de construcție efectuate la capela din cimitirul Parohiei, sfințită la final. În semn de recunoștință și apreciere pentru activitatea desfășurată în cadrul acestei Parohii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei i-a conferit Părintelui Paroh distincția de Iconom Stavrofor. La slujbă au participat și numeroși credincioși, de diferite vârste, dintre care, la vremea potrivită, copiii și cei care s-au pregătit, au fost cuminecați cu Sfintele Taine, precum și oficialități, ca de pildă Domnul Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad și Domnul Florin Pera, Primarul orașului Lipova, de care ține și Șoimoșul.
Intraţi AICI pentru detalii.