Drumul Bârsa – Moneasa va fi asfaltat până la sfârşitul anului
Se lucrează intens pe drumul judeţean Bârsa – Moneasa, chiar şi în condiţiile pandemiei. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca şi vicepreşedintele Sergiu Bîlcea au fost pe teren şi au verificat stadiul lucrărilor.
„Se lucrează în şapte puncte, cu aproximativ 60 de muncitori. Este un şantier dinamic şi sunt optimist cu privire la obiectivul nostru, de a avea un strat de asfalt până la sfârşitul anului de la Bârsa până la Moneasa. Mă bucur că în acest moment avem deschise toate şantierele pe drumurile judeţene. Avem un trafic mai redus şi se poate lucra cu un disconfort redus, este important să avem cât mai repede finalizate proiectele de infrastructură, cu impact asupra vieţii oamenilor şi economiei. Este de asemenea esenţial să menţinem active investiţii care păstrează locurile de muncă, ajută firmele private şi vor fi un punct de sprijin în repornirea economiei”, a declarat Sergiu Bîlcea.