Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Două ordine de protecție emise de polițiștii arădeni pentru agresiune în cuplu

Polițiștii de ordine publică au emis, la sfârșitul săptămânii trecute, două ordine de protecție provizorii, pe o perioadă de 5 zile.

Două ordine de protecție emise de polițiștii arădeni pentru agresiune în cuplu
Comentează 0

Polițiștii au fost solicitați la domiciliul unei tinere de 24 de ani din Arad, care a susținut că soțul ei, de 26 de ani, a agresat-o fizic și a amenințat-o cu moartea cu un cuțit de bucătărie, atât pe ea cât și pe copiii lor.

Polițiștii au dispus evacuarea temporară a bărbatului din locuință, interzicându-i apropierea la o distanță mai mică de 50 de metri față de victimă și copii.

Al doilea ordin a fost emis de polițiștii Secției nr. 2 din Micălaca în data de 16 martie, pe numele unui bărbat de 32 de ani, din județul Gorj, care, în ziua precendentă și-ar fi amenințat și lovit fosta concubină, în vârstă de 29 de ani, în locuința acesteia, potrivit IPJ Arad.

În ambele cazuri se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și amenințare.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite