Dosare penale pe numele celor 60 de migranţi prinşi când intrau ilegal în România
Cei 60 de migranţi din Pakistan, Maroc, Somalia, Iran şi Sudan, care au fost prinşi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, când intrau ilegal în România din Serbia, sunt cercetaţi pentru trecere ilegală a frontierei de stat, pe numele lor fiind întocmite dosare penale.
Potrivit unui comunicat de presă, de duminică, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, cei 60 de migranţi care au intrat, vineri noapte, ilegal în România se află în custodia Serviciului pentru Imigrări Timiş, fiind cazaţi la Centrul ”Horia” din Arad al Inspectoratului General pentru Imigrări, transmite corespondentul MEDIAFAX.
”În urma verificărilor făcute în cazul grupului de migranţi care a fost depistat de poliţiştii de frontieră, ieri (sâmbătă - n.r.), în apropierea frontierei cu Serbia, s-a stabilit că cele 60 de persoane care au trecut ilegal frontiera de stat sunt 41 din Pakistan, 12 din Maroc, cinci din Somalia, una din Iran şi una din Sudan. Persoanele în cauză au declarat că au plecat din ţările de origine, traversând Turcia, Grecia, Macedonia şi Serbia, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen, pentru a-şi găsi de lucru”, se arată în comunicat.
Pe durata cercetărilor, cele 60 de persoane au beneficiat de hrană, apă şi ceaiuri calde, oferite de poliţiştii de frontieră din Timiş, potrivit documentului citat.
În cauză s-au întocmit dosare penale pentru infracţiuni de trecere ilegală a frontierei de stat.
Poliţiştii de frontieră au fost sprjiniţi de lucrători de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara şi de la Serviciul Român de Informaţii Timiş.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor 60 de bărbaţi documentele de readmisie în Serbia şi i-au predat Serviciului pentru Imigrări Timiş pentru finalizarea procedurilor specifice.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia de Frontieră, poliţiştii de frontieră au prins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 60 de migranţi care intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, în apropierea punctului de frontieră de la Lunga, judeţul Timiş, în zona localităţii Comloşu Mare.
”În jurul orei 01.45, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Lunga au observat, cu ajutorul sistemului de termoviziune, un grup de persoane care se deplasa pe jos, pe câmp, dinspre frontieră spre interiorul ţării. Imediat, mai multe patrule de intervenţie şi supraveghere a frontierei au intervenit, grupul fiind interceptat în apropierea frontierei pe direcţia localităţii Comloşu Mic”, se arăta în comunicat.
Migranţii au fost preluaţi şi transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, pentru efectuarea procedurilor legale de amprentare.
Cei 60 de migranţi, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, sunt din Pakistan, Irak, Afganistan, Somalia şi Maroc.
În acest caz au fost contactate autorităţile de frontieră sârbe în vederea preluării celor 60 de migranţi.
Sursa gandul.info