Doctorul Hreniuc explică de ce nu au fost puse paravane despărțitoare în spitalul de la Expo
Spitalul de campanie de la Expo Arad, primul amenajat de o administrație locală din România, va fi folosit pentru tratarea cazurilor ușoare și medii de COVID-19.
În cadrul unei conferințe de presă, dr. Cătălin Hreniuc, medic șef secție Neurologie în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și coordonator al spitalului de campanie, a făcut precizări despre modul în care a fost gândită amenajarea spitalului, inclusiv despre absența pereților despărțitori dintre paturi.
„Referitor la decizia de a nu pune pereți despărțitori sau paravane, într-o mare măsură îmi aparține și sunt cel puțin patru argumente principale pentru care am refuzat despărțirea paturilor sau izolarea lor.
Există studii în care este dovedit că acest virus stă și pe suprafețe. Ar însemna ca toți pereții despărțitori să fie curățați zilnic, adică pe lângă resursa umană imensă necesară și materialele folosite, toată dezinfecția se face cu substanțe speciale care ne-ar afecta și calitatea aerului din interiorul construcției respective. În plus, introducerea acestor paravane sau pereți despărțitori între paturi ar afecta circuitul aerului.
Având în vedere că avem organizat un pult central unde vor fi cadre medicale, prezența pereților despărțitori ar afecta complet vizibilitatea pacienților. Asta ar însemna cel puțin 10 oameni în interior, în același timp, care să circule printre culoarele făcute de pereții despărțitori. Acolo vor fi pacienți cu forme ușoare, stabili din toate punctele de vedere, care trebuie doar supravegheați, dar trebuie să fim conștienți că în orice moment starea unui pacient se poate agrava brusc, iar asta înseamnă că toate paturile trebuie să fie vizibile.
Deja există noptiere și o butelie de oxigen de o parte și de alta a fiecărui pat, dacă mai punem și paravane vom afecta circuitul gândit pentru a face curățenie în fiecare zi”, a declarat dr. Cătălin Hreniuc despre situația pavilioanelor.
Cadre medicale care și-au dorit să fie acolo
Dr. Cătălin Hreniuc a subliniat faptul că echipa medicală pentru spitalul de campanie este pregătită, fiind formată din 12 medici și 24 asistente. „Pentru pacienții care vor avea patologii asociate, în echipa medicală sunt atât medici neurologi, cardiologi, diabetologi, interniști, cât și doi medici ortopezi pentru eventualele urgențe minore de natură chirurgicală. Din echipa pe care am pregătit-o fac parte colegii noștri care și-au dorit să muncească acolo, să salvăm împreună cât mai multe vieți. Nimeni nu este impus, delegat, obligat să muncească în spitalul de la Expo. Am spus de la început că îmi doresc o echipă care vrea să intre în această provocare alături de mine. Consider că doar așa putem face o treabă medicală bună. La Expo vor fi tratate cazuri ușoare și medii, în eventualitatea în care va fi nevoie să degrevăm spitalul din Grădiște și Spitalul Municipal, astfel încât acolo să poată fi tratate cazuri grave sau cazuri de terapie intensivă. Momentan sunt locuri atât în Grădiște, cât și la Municipal, atât pentru cazuri ușoare, cât și cazuri grave, dar dacă va fi nevoie vom fi anunțați și suntem pregătiți să intrăm la spitalul de la Expo”, a continuat Hreniuc.
Din punct de vedere al circuitelor și al construcției spitalului, realizată de Consiliul Județean Arad, dr. Cătălin Hreniuc spune că acestea au fost gândite perfect. „Din punct de vedere al construcției, spitalul este pregătit. Sunt create deja circuite separate pentru intrarea pacienților și pentru intrarea echipei medicale. Este pregătit pe partea din față a corpului C și pe partea din față a corpului A un container de decontaminare. Există toalete pentru pacienți, circuite, culoare de acces printre paturi, zona de pult central, zona de odihnă a medicilor sau zona verde, zona în care vor fi calculatoarele, imprimantele sunt complet separate de zona roșie, eu zic că circuitele și construcția spitalului au fost gândite perfect”, a încheiat Hreniuc.
Spitalul de campanie pentru tratarea COVID-19 are o capacitate de 240 de paturi, în două pavilioane ale Expo Arad.