Diferenţă făcută într-un final de coşmar: CSM Satu Mare - FCC ICIM Arad 74-59
Eşec pentru FCC ICIM Arad în debutul noului sezon al LNBF. Unul care însă, prin proprţiile scorului pare mincinos, câtă vreme 30 de minute arădencele au stat bine în teren, în ciuda faptului că antrenorul Miljan Medvedj a avut la dispoziţie doar 8 jucătoare capabile să facă faţă uinui duel cu o forţă ce cheltuie bani serioşi pentru a atinge culmile gloriei. Dacă până prin minutul 36 lucuruile erau ceva mai normale, din acel moment totul se rupe, sătmărecele având un parţial de 10-2 decisiv în stabilirea rezultatului final. A fost CSM Satu Mare - FCC ICIM Arad 74-59. Pe sferturi: 15-18, 18-20, 20-13 și 21-8. Marcatoarele echipei arădene: Dzombeta 18 puncte, Hadzovic 13 puncte, 6 recuperări și 6 pase decisive, Burdgess 11 puncte și 7 recuperări, Fodor 10 puncte, Ciotir 5 și Ardelean 2 puncte. Pentru FCC ICIM Arad sâmbătă, în Polivalentă, duelul împotriva campioanei Sepsi Sf. Gheorghe.