Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Dezamăgiți ...dezamăgiți

Dezamăgiți ...dezamăgiți
Comentează 1

 

Dacă etape la rând am fost dezamăgiți, unii de jucători, alții de antrenori, alții de conducerea clubului, iată că a venit și cireașa de pe tort, în meciul de cupă cu Universitatea Cluj, dezamăgirea a fost a tuturor, atât a suporterilor, cât și a jucătorilor, antrenorilor sau a conducerii.

Protagoniști, de data aceasta, nu au fost jucătorii, ci sută la sută modul de arbitraj.

E greu de înțeles. Dacă arbitrul central, cât mai ales asistentul pe partea căruia s-a desfășurat acțiunea considerată fault al lui Postolachi, nu au văzut nimic neregulamentar și nici nu a fost, de ce a mai trebuit ca cei din camera VAR să-l trimită arbitrului central să revadă faza?

10 din 10 arbitri nu dădeau fault la acea fază. Acesta a fost și motivul pentru care Mladinovici a întârziat minute în șir să descopere infracțiunea propusă de cei din camera VAR.

Nu l-aș invinovăți pe el. Se pare că cei din camera VAR sunt ” șefii”.

Nu mai descriu faza. Ați memorat-o fiecare dintre dumneavoastră. De ce a mai trebuit ca Istvan Kovacs să scormonească-n rahat? Mă uit de fiecare dată la meciuri din campionatele europene, dar un asemenea ” fault” precum și cel al lui Ubinkk, ar fi fost de râsul curcii dacă s-ar fi analizat la camera VAR.

Mladinovici a avut dreptate inițial, când a trecut cu vederea ceea ce era de trecut. Se pare că cei adăpostiți în camea VAR au comunicat altceva,

Dacă era bărbat, Mladinovici le-ar fi comunicat în cască: ” Mă lăsați”?

Nu a făcut-o. De ce? De teamă ? De respect pentru un arbitru internațional? De Kyros Vassalas?

El știe.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Nici un comentariu!

Momentan nu exista nici un comentariu, doriti sa adaugati unul??

Scrie un comentariu