Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Decizie importantă. Vezi ce ar putea fi obligate să difuzeze în fiecare dimineaţă radiourile şi televiziunile din România

Toate radiourile şi televiziunile din România ar putea fi obligate să difuzeze în fiecare zi la ora 7 imnul în varianta integrală, potrivit unei iniţiative depuse la Camera Deputaţilor de doi deputaţi independenţi.
 

Decizie importantă. Vezi ce ar putea fi obligate să difuzeze în fiecare dimineaţă radiourile şi televiziunile din România
Comentează 0

Proiectul legislativ, care amendează Legea audiovizualului, este semnat de deputaţii Mihai-Bogdan Diaconu şi Răzvan Tănase. "Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României au obligaţia să difuzeze în fiecare zi de la ora 7.00 Imnul Naţional al României, varianta integrală", propun cei doi iniţiatori, potrivit Mediafax.

Acesta se află în faza de consultare publică.

2Această propunere are ca scop întărirea sentimentului naţional şi al respectului faţă de însemnele naţionale într-un moment în care acestea sunt fie lăsate uitării şi neglijate, fie chiar îndepărtate din conştiinţa publică. Este un lucru firesc ca un stat naţional unitar să îşi afirme pe toate căile conştiinţa de sine şi valorile sale, mai ales atunci când se confruntă cu contestatari înăuntrul şi în afara graniţelor sale, iar transmiterea Imnului Naţional în fiecare zi de către furnizorii media aflaţi sub jurisdicţia României constituie un act de normalitate", explică iniţiatorii oportunitatea acestei iniţiative în expunerea de motive. Proiectul nu prevede sancţiuni.

Mihai-Bogdan Diaconu a activat în trecut în PSD şi PC, iar ulterior a fondat Partidul România Unită. Răzvan Tănase a intrat în Parlament pe listele PP-DD, a trecut la UNPR, iar în prezent este deputat independent.

sursa: romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite