Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Debut, uşor, ratat: UTA - CSM Rm. Vâlcea 2-2

Debut, uşor, ratat: UTA - CSM Rm. Vâlcea 2-2
Comentează 0

Calculele oficialilor UTA-ei cu turneul din Italia şi o întoarcere în preziua debutului noului sezon al Ligii secunde s-au dovedit păguboase, punându-şi amprenta asupra jocului elevilor lui Roland Nagy, în anumite momente, în faţa trupei din Zăvoi. Oaspeţii au fost la 2 minute de o victorie, însă până la urmă alb-roşii şi-au pus la zestre un punct.

La două minute de la start Rus a pătruns pe stânga a reușit să centreze în fața porții iar Man a introdus mingea în plasă: 1-0. Vâlcenii prind curaj, iar în minutul 20 Geantă egalează cu un şut din 18 metri. Imediat după gol Rus iroseşte o mare ocazie. Se joacă pe contre, cu ocazii la ambele porţi. În prelungiri Strătilă este faultat în careu, Copil ia mingea dar ratează, şi primul mitan se ncheie la egalitate.

Rus şi Copil au continuat sarabnda ocaziilor în debut de repriză secundă. După o oră de joc vâlcenii încep să preseze şi pe fondul unei căderi fizice a arădenilor, irosind câteva şanse de gol. Iar în minutul 73 Cârstea avea să marcheze, după ce Miron a respins şutul lui Geantă, 1-2. Imediat trupa din Zăvoi rămâne în 10 oameni, Drăghici fiind eliminat. Omul în plus avea să fie decisiv, în minutul 87  Curtuiuș reuşind să egaleze cu un șut din întoarcere, din mijlocul careului, 2-2.

Un uşor start ratat de arădeni, dar drumul până la final e lung, i multe se mai pot întâmpla.

UTA: Miron – Costin, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș (Jorza), Man, Copil (Andor) – Rus (Petre), Curtuiuș.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite