Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

De veghe la curăţenia din municipiu: poliţiştii locali dau notificări şi revin cu amenzi, dacă notificările sunt ignorate (FOTO)

Începând cu această săptămână, polițiștii locali cu atribuții pe linie de protecția mediului din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, inițiază notificarea cetățenilor municipiului Arad privind necesitatea igienizării și menținerii curățeniei imobilelor pe care le dețin cu orice titlu, respectiv a curților și împrejmuirilor acestora.

De veghe la curăţenia din municipiu: poliţiştii locali dau notificări şi revin cu amenzi, dacă notificările sunt ignorate (FOTO)
Comentează 0

„În acest sens, activitatea de prevenție va fi planificată pe cartiere, aplicându-se sancțiuni în baza HCLM nr. 162 din 2006 privind gospodărirea municipiului Arad, numai în situația în care proprietarul (persoană fizică ori juridică) nu se conformează, după termenul de 7 zile de la data notificării comunicate de agenți în teren.

Precizăm că potrivit actului normativ mai sus menționat, instituțiile publice, agenții economici, precum și celelalte persoane juridice au obligația întreținerii în stare corespunzătoare a imobilelor în care își desfășoară activitatea, întreținerii curățeniei porților, geamurilor, vitrinelor și firmelor, asigurarea curățeniei și ordinii la locurile de depozitare din curțile interioare, pe terenurile pe care le dețin și în imobilele pe care le folosesc, asigurarea măsurilor de deratizare și dezinsecție. Totodată, evidențiem imperativul păstrării libere a accesului publicului, pompierilor, salvării sau altor forme de intervenție, fiind interzisă depozitarea oricăror materiale pe căile de acces (deșeuri, materiale de construcții, mărfuri, ambalaje). Nu în ultimul rând hotărârea de consiliu local susmenționată prevede obligația menținerii curățeniei trotuarelor pe aliniamentul aferent imobilelor deținute, fiind interzisă îndepărtarea gunoiului măturat de pe trotuar pe carosabil sau pe zona verde. În situația imobilelor aflate în faza de construcție, proprietarii au obligația să asigure aspectul îngrijit al imobilelor nefinalizate.

Referitor la îndatoririle persoanelor fizice, cetățenii trebuie să procedeze la asigurarea întreținerii curățeniei locuințelor pe care le dețin în proprietate sau cu orice alt titlu, a anexelor gospodărești, a curților și împrejmuirilor acestora. Precizăm că menținerea aspectului ordonat și îngrijit în curți devine imperativă în cele cu vizibilitate directă din domeniul public”, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale.

 

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite