Tractoarele au apărut în Europa undeva prin anii 1920, iar în România puţine tractoare erau înainte de Al Doilea Război Mondial, și acelea cu abur, mai bine zis locomobile care antrenau batozele de treierat. În rest ici și colo apărea câte un tractor Lanz Buldog, Deutz sau Ford, majoritatea cu roți de metal și pinteni. Calul și căruța erau prezente în continuare peste tot și trebuie să recunoaștem că și în anii comunismului acestea erau folosite foarte mult de țăranii români, ele rărindu-se abia după anii  ́90. Anii de după cel de Al Doilea Război Mondial au fost destul de grei, iar odată ce rușii și-au făcut apariția prin COLHOZURILE sau întovărășirile impuse la noi în țară, au luat tot ce se putea lua din recolte, ca despăgubire de război, iar acele despăgubiri tot țăranul român le-a plătit-o cu sudoarea frunții. Desigur că acele cote împovărătoare au fost un mare impediment în dezvoltarea mecanizării, iar ÎNTOVĂRĂȘIREA forțată a fost un alt motiv care a descurajat țăranul român să achiziționeze tractoare din Vest. Îmediat după război, prin 1946 se construiesc la Brașov primele tractoare românești IAR 22, copiate după tractorul german Hanomeg, iar în data de 26 decembrie ies primele tractoare pe poarta uzinei, dar care nu a avut viață lungă (au fost realizate doar 5000 de bucăţi) pentru că s-a oprit la putin timp producția lui în anul 1949, iar statul român a fost obligat să plătească despăgubiri firmei germane din câte se spune, însă oficial nimeni nu vorbeste despre acest lucru.

Agricultura face un pas în faţă

Apoi s-a încercat producerea unui tractor pe șenile de 35 CP numit KD-35 copiat de la ruși, însă cu licență după tractorul Kiroveț KD-35, care era în faza de cercetare în URSS și binenteles acesta a dat un randament scăzut în agricultură. Abia în 1955 se produc în Orașul Stalin (Brașov)  primele tractoare românești sub licență MTZ denumite UTOS 26 (Uzina de Tractoare Orașul Stalin). Rușii și-au dat seama că era nevoie de tractoare ca să poată stoarce mai ușor recolte mari de la noi, astfel că au acceptat să avem un tractor construit în țară. Nu la fel s-a întâmplat cu primul camion produs la Brașov SR 101. Odată cu apariția tractoarelor UTOS agricultura românească a făcut un pas în față, deși uzina nu putea acoperi nevoia de tractoare pe ogoarele țării.

O nouă palmă

În anii 1961-1962 se fac mari presiuni pe țăranii români să intre în colective după directivele de la Moscova și astfel a avut loc COLECTIVIZAREA FORȚATĂ. Agricultura românească a primit o nouă palmă, țăranii români nu mai aveau nimic fiind obligați să predea la colectiv caii, căruța, pluguri, grape și batozele, cei care aveau. Cei care se împotriveau erau bătuți crunt și deportați ca fiind chiaburi...
Odată încheiată colectivizarea, statul începe și investește în agricultură și astfel parcul de utilaje agricole a crescut și odată cu acest lucru și mecanizarea lucrărilor agricole.

„Calul de povară”

An de an agricultura era dotată cu tractoare și utilaje noi, care însă nu se puteau compara cu cele construite în Occident, însă și-au făcut treaba, iar producția agricolă a crescut mult în comparație cu acea agricultură de subzistență. A apărut apoi noul tractor U – 650 care zeci de ani a fost „calul de povară” în agricultura României.

Agricultura se practica pe suprafețe întinse ceea ce a dus la o oarecare eficiență și la recolte destul de bune. În același timp Partidul Comunist cerea tot mai multă producție pentru a exporta și pentru a plăti datoriile externe făcute pentru industrializarea țării. De asemenea, se exportau tractoare și utilaje agricole peste tot, iar tractorul U-650 era foarte căutat datorită fiabilității, dar nu și a confortului astfel că se vindea bine în țările arabe fără mari pretenții și chiar în Europa. În Republica Democrată Germană se exportau multe tractoare U-650 și U-651, dar nemții le achiziționau fără scaunul tractoristului, spunând că nu își permit să-și îmbolnăvească oamenii (montau scaunele lor pe tractoare ulterior). Deși tractorul Universal era unul relativ bun, nu era însă foarte eficient ca putere și randament de lucru pe suprafețe mari. Anii  ́80 –  ́90 au fost ani de încercări pentru construcția de noi modele de tractoare și utilaje agricole însă erau departe de cele din Occident ca performanțe.

Un nou dezastru pentru agricultură

Anii de după Revoluție au fost un dezastru pentru agricultură, astfel că reîmproprietărirea a dus din nou la fărâmițarea suprafețelor agricole, pământul fiind împărțit vechilor proprietari de drept, dar de multe ori pe alte amplasamente decât cele moștenite, astfel încât cei care împărțeau pământul s-au trezit peste noapte cu suprafețe mari de teren, pe care nu l-au avut niciodată. Perioada ,,iliesciană” a creat un haos total în agricultură în mod intenționat dictat din afară, pentru că deși țăranii erau proprietari de terenuri nu aveau acces la achiziția de tractoare și utilaje din cauza prețurilor mari și astfel că mari suprafețe agricole au rămas ani de zile nelucrate, fiind un pustiu peste tot. Mulți și-au vândut pământul pentru că nu îl puteau lucra și astfel încet dar sigur au apărut mulți samsari ori străini care au achiziționat pâmântul de la țărani, moment foarte prielnic pentru unii care au făcut avere din importul de cereale și alte produse alimentare. Astfel că țăranul de rând a rămas la fel de sărac cum era în perioada comunistă, iar unii mai cu putere financiară și-au dezvoltat mici ferme agricole dar in timp, achizitionând pământ sau luându-l în arendă, luptându-se din răsputeri cu acele guverne care nu doreau o agricultură autentic românească. Încet aceștia au reușit să achiziționeze și utilaje mai performante din Vest și s-au dezvoltat, într-o perioadă de ani de zile în care agricultura a fost în derivă din cauza unor guverne care nu erau interesate de acest segment important, iar micii fermieri erau defavorizați prin prețuri la produse extrem de mici, timp în care importurile mergeau ca pe roate.

Tractoare cu GPS, aer condiţionat şi...frigider

După ani și ani de zile de zbateri, agricultura a început să fie din nou rentabilă, prețul pământului a explodat, apărând concurența între fermieri, iar în ultimii ani au apărut firme din exterior care au adus și utilaje performante pentru prelucrarea pământului, ceea ce face din acest segment unul foarte activ și profitabil. Astăzi se poate vorbi de firme care lucrează suprafețe de mii sau chiar zeci de mii de hectare, însă cu utilaje foarte performante.

Tractorul de astăzi, fie el John Deere, Fendt, Case sau orice altă marcă nu mai seamănă cu tractorul de acum 30 de ani în care tractoristul înghițea tot praful și suporta căldurile verii într-o cabină metalică fără nici un confort. Tractoarele de astăzi au GPS și alte facilități care le fac mult mai rentabile, iar confortul operatorului este identic cu cel dintr-un turism sau de multe ori mai bun, cu frigider, climă și alte facilități. Ziua de muncă într-un astfel de tractor este foarte relaxantă, iar zgomotul motorului este infim în comparație cu tractoarele din trecut. Cu aceste tractoare se poate lucra și noaptea în cea mai mare siguranță, pentru că tractorul este dotat cu proiectoare pe fiecare parte astfel că în jurul lui este lumina ca ziua.

Un meseriaş desăvârşit

Agregatele sau utilajele tractate, fie semanătoare, plug sau cultivatoare au o performanță deosebit de mare, astfel că la o singura trecere acoperă suprafețe de trei sau patru ori mai mari ca în trecut. Desigur că foarte important este omul care stăpânește mastodontul, pentru că fără un om priceput  eficiența lucrului nu ar fi deplină, iar Cristian Motelca este un meseriaș desăvârșit. Cei peste 30 de ani în agricultură își spun cuvântul, iar acest lucru se vede prin calmul și siguranța cu care strunește utilajul, care îl ascultă precum un copil gingaș. Astfel de meseriași sunt rari în ziua de astăzi, pentru că ei s-au format în ani pe acele tractoare românești U -650, de aceea munca acestor oameni și priceperea lor trebuie respectată, iar Cristian este respectat și apreciat acolo unde lucrează. Faptul că acea societate își respectă angajații spune totul despre seriozitatea ei, despre respectul omului de către om și despre faptul că fiecare angajat este apreciat la justa sa valoare profesională. Astăzi o tarla care se semăna cu tractorul românesc în două săptămâni se seamănă cu un utilaj performant într-o zi sau două. Acum se poate vorbi de un segment economic care funcționează, a creat și locuri de muncă, însă din păcate mari cantități de cereale sunt exportate și acum, ca în vremea comunistă, în timp ce pâinea noastră cea de toate zilele e tot mai scumpă pentru fiecare român.

Să fie oare un blestem pentru noi ca popor, sau pur și simplu... nepăsare de sus?

P.S. Vreau să mulțumesc prietenului meu Cristian Motelca din Semlac pentru sprijin în realizarea acestui material.