Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

De la Arad la Bruxelles

De la Arad la Bruxelles
Comentează 0

La Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad s-a desfășurat în data de 23 februarie 2017 un concurs educațional de simulare a unei dezbateri din cadrul Parlamentului European, organizat de Centrul Roman de Politici Enomice (CEROPE), câștigătorul urmând să viziteze Parlamentul European.

Centrul Roman de Politici Economice (CEROPE) derulează în perioada 3 octombrie  2016 – 3 mai 2017 proiectul „Îmbunătăţirea cunoştinţelor despre Parlamentul European prin jocuri educaționale de simulare”, cofinanțat de Parlamentul European. Obiectivul general al proiectului este promovarea unei mai bune înțelegeri privind rolul și modalitatea de funcționare a Parlamentului European, în beneficiul cetățenilor. Proiectul este realizat în cooperare cu Biroul de Informare al Parlamentului European, Ministerul Educației, inspectorate școlare, liceele și colegiile locale, presa.

Generația de elevi de liceu în vârstă de peste 15 ani vor vota prima oară pentru Parlamentul European. Pentru a putea înțelege mai bine ce face Parlamentul European și modul în care acționează pentru a îmbunătăți viața fiecărui cetățean al Uniunii Europene, viitorii alegători au nevoie de acțiuni specifice de cunoaștere și de campanii de informare.

Se urmăreşte îmbunătăţirea cunoştinţelor despre Parlamentul European în rândul a 200 de elevi de liceu (15+ ani) din 5 oraşe din România (Iaşi, Slatina, Arad, Hunedoara şi Oradea), prin dezbateri şi jocuri de rol, cu scopul de a învăţa care este rolul, activitatea şi modalitatea de funcţionare a Parlamentului European. 10 elevi selectați în cursul derulării proiectului vor efectua o vizită de studiu de 5 zile la Bruxelles, în perioada 4-8 Aprilie 2017.

La Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” au participat la dezbatere 20 de elevi cu vârsta peste 15 ani, echipa de implementare a proiectului fiind formată din  prof. Eugenia Groșan, directorul colegiului, prof. Laura Putnic, director adjunct, prof.dr. Marius Țiu, consilier educativ și prof. Diana Voinescu.

              Întâlnirea a început printr-o alocuțiune a doamnei director, în calitate de gazdă a evenimentului: „Suntem încântați că am fost cooptați în calitate de parteneri de către CEROPE, pentru derularea unui proiect care ne oferă posibilitatea de a trimite un elev din școală  timp de o săptămână la Bruxelles, pentru a vizita instituțiile europene.

            Elevii colegiului nostru sunt interesați de problemele Europei și pregătiți să participe la jocul de simulare al Parlamentului European, care presupune demonstrarea talentului oratoric, a capacității de argumentare și persuasiune, calități dovedite de elevi în meciurile de dezbateri organizate cu diverse ocazii.

            Este important ca tinerii din ziua de azi să fie familiarizați cu teme care vizează înțelegerea mecanismelor lumii în care trăiesc, drepturile pe care le au, necesitatea și relevanța votului lor. Sunt convinsă că vor dovedi că au cunoștință de funcționarea și rolul instituțiilor europene, dar, în aceeași măsură, de faptul că informațiile pe care le au vor fi completate cu date noi și că, poate, într-o bună zi, se vor găsi absolvenți ai colegiului nostru în calitate de europarlamentari.”

             După aceea, doamna Alina Dragoman, director executiv CEROPE  a prezentat juriul, format din doamna director Eugenia Groșan, doamna inspector Anda Tămaș, respectiv doamna Alina Dragoman. S-a prezentat modalitatea de desfășurare a jocului iar agenda de desfășurare a jocului a fost afișată pe ecranul de proiecție.

În continuare, pentru o introducere în tematica jocului, s-au prezentat în linii mari principalelor instituții ale Uniunii Europene, cu accent pe Parlamentul European. Apoi, s-a făcut o prezentare a modului în care se dezbat tematici în Parlamentul European și cum se votează, explicând-se totodată care este modalitatea de desfășurare a jocului și cum reflectă ea procedurile reale din Parlamentul European.

După aceea, în logica jocului, fiecare dintre cei 20 de elevi a fost repartizat prin tragere la sorți unui grup parlamentar, urmărind modelul existent la PE (4 grupuri parlamentare – PPE Popularii Europeni, S&D Socialiști și Democrați, CRE Conservatori și Reformiști și Verzii) urmând să  personifice un anumit euro-deputat.Elevii au tras la sorți și tema pe care urmau să o expună, urmând regulile jocului explicate în partea introductivă.  Grupurile amintite s-au familiarizat cu poziționarea politică față de anumite teme, pe baza fișelor deja repartizate și apoi și-au expus argumentat poziția și opiniile.

Juriul a notat prezentarea punctelor de vedere ale concurenților, care au interpretat rolurile de parlamentari europeni, urmărind conținutul prezentării (construcția argumentelor, convingerea oratorică, coerența cu linia grupului parlamentar din care fac parte), stilul (siguranța de sine, atitudinea pozitivă, convingerea oratorică) și strategia (structura și utilizarea timpului alocat și discutarea chestiunilor relevante).

Europarlamentar pentru o zi? Dezbaterea organizată de școala noastră în parteneriat cu CEROPE, s-a lăsat cu un câștigător și cu cadouri de participare pentru toți cei 20 de elevi implicați. Câștigătorul este Toma Andrei, o adevărată emblemă a colegiului. El va merge în aprilie o săptămână la Bruxelles, pentru a vizita instituțiile europene. Suntem mândri de reușită. Bravo, Andrei!

Galerie foto (21)


Scrie un comentariu

trimite