De ce sunt boschetari boschetarii ?!

scris de Vasile Zărăndan • 19 Oct 2021 • 5 Comentarii

P(r)oza zilei: De ce sunt boschetari boschetarii ?!

Tot Aradul l-a cunoscut pe boschetarul Sandu (bin Laden)! Dar nu cred că există arădean, care să și-l poată imagina pe Sandu ... mergând seara cuminte la Adăpostul de Noapte de pe str. 6 Vânători, eventual și spălându-se pe dinți și apoi culcându-se mulțumit pe un pat cu așternuturi curate.

Nu, pe fruntea lui Soarta a scris că va muri înghețat pe un scaun din parcul șahiștilor arădeni, singurul loc în care se mai simțea el fericit (jucând simultane de șah) din ziua în care, cu mulți ani în urmă, o dragoste nefericită i-a frânt inima.

Sau, desigur, cu toții ne amintim de tragedia din această primăvară, din Cartierul Aurel Vlaicu, unde un băiețel de 7 - 8 ani a văzut cu ochii lui cum taică-su înfige un cuțit în maică-sa și apoi bărbatul se aruncă pe geam de la etajul IV. Iar copilul a mai avut puterea să-și sune bunicul și să-i povestească ce s-a întâmplat!

Ei bine, ecourile acestui eveniment năucitor vor reverbera tot timpul în mintea nefericitului băiat, chiar dacă la suprafață se va așterne o subțire pojghiță de uitare. Și, atunci când va fi el adolescent, sau cândva în prima lui tinerețe, va fi suficient să bea odată cu prietenii (sau să prizeze pe nas), pentru ca viciul să se lipească definitiv de el. Și aceasta se va petrece deoarece alcoolul (sau drogul) au avut efectul miraculos de a-i suprima (fie și pe moment !) starea de neliniște și teamă, aceea care nu l-a mai părăsit pe el din fatidica zi.

Și ne putem ușor imagina alte și alte situații în care băieți și fetițe au fost mutilați pe viață de comportamentele inumane ale părinților, ale părinților adoptivi sau ale personalului instituțiilor publice prin care au fost nevoiți să treacă.

Și atunci unii dintre acești copii nefericiți si-au adunat curajul la un moment dat și și-au luat inima-n dinți și lumea-n cap și au plecat cât au văzut cu ochii, numai să pună o distanță cât mai mare între ei și Iadul în care au trăit.

Și noi îi vedem acum prin parcurile Aradului, trăgând cu sete din punga cu aurolac, sau umblând ”zombie”, după o porție de șoricioaică și foarte rar ne dăm seama că acelea sunt singurele momente în care ei ”reușesc miracolul” de a-și suprima durerea ce i-a urmat zi de zi, ceas de ceas, ca și cochilia melcul, din terifianta lor copilărie și până în prezent.

Și, dacă noi le pretindem să renunțe la ”substanțe”, cam ce le-am putea oferi în loc, în afară de sfaturi motivaționale, sau cuvântări moralizatoare?!

Cum putem să credem că această tânără boschetară va fi în stare să se mobilizeze și să lucreze la bandă într-o firmă din Zona Industrială a Aradului, când ea îl vede neîncetat (cu ochii minții) pe tatăl vitreg abrutizat de alcool și care a violat-o sistematic începând de la vârsta de 10 ani?

Pentru majoritatea acestor boschetari trăitul în stradă, cu ploi și umezeală, cu frigul iernii și arșița verii, cu nesiguranța și frica de a fi prinși de poliție, cu rușinea de a cerși pe la terase sau la ușile bisericilor, e Paradisul, față de Iadul din care au scăpat.

Iar dacă nu îi miluim cu un ban, motivându-ne meschin că o să-l bea, sau o să-și cumpere droguri, sau o să-l joace la ”păcănele”, să ne gândim, totuși, la vorba Eclesiastului:

”Cine dă bani unui cerșetor, îl împrumută pe Dumnezeu”!

P(r)ozeur: Vasile de Zărand