Copiii din Buteni l-au întâlnit din nou pe Moș Crăciun în fața Primăriei (FOTO şi VIDEO)
Toate sărbătorile la români au o semnificație și o frumusețe aparte, însă sărbătoarea Crăciunului este ceva deosebit, ceva feeric, este ceva parcă desprins dintr-o poveste, pentru că este cea mai frumoasă sărbătoare creștinească, care reprezintă Nașterea Mântuitorului nostru Isus Hristos. De aceea ne duce cu gândul și sufletul într-o lume în care cu toții ne dorim sa fim mai buni, mai iubitori de semeni și mai credincioși.
Crăciunul este o sărbătoare a sufletului dar totodată este și o sărbătoare a fiecăruia dintre noi, trăită prin fereastra copilăriei, când mergeam a colinda pe ulițele satului cu traista de colaci ce atârna greu după noi și cu năsucu înroșit de frigul de afară, colindând din casă în casă de dimineață până târziu, ducând vestea bună cu multă bucurie, cu acea bucurie sinceră și nevinovată de copil. Apoi spre seară obosiți și plini de frig, abia ne mai trăgeam piciorușele spre casă, iar odată întrați în casă, ne așezam cuminți pe pătuț și de multe ori adormeam cu gândul că e seara când trebuie să ajungă moșul cu bradul de Crăciun și jucăriile mult așteptate. Eram așa de cuminți că se mira și biata bunica, de parcă nu ne mai recunoștea...
Ne tot uitam la ceas să vedem, doară, doară o bate Moșu ́ și la noi la geam sau la ușă să ne aducă brad împodobit și cadouri... și tot asteptam, mai cuminti ca niciodată. Apoi... dintr-o dată sosea Moșul încărcat de ani și de daruri pentru fiecare dintre noi, scuturându-și bunda de omăt. Era clipa magică, în care pământul se cutremura sub noi de emoții, de frică învăluită cu bucuria, că în sfârșit intra bietul Moș cu bradul mare până-n grinda casei, împodobit cu globuri frumoase și bomboane de pom, care de care mai frumos colorate. Apoi ochișorii ne erau alipiți pe barba Moșului și pe desaga încărcată cu jucării. Cu glăsuțul tremurând de emoții, spuneam Moșului o poezie sau un cântecel, uitându-ne mereu la moșu ca nu cumva să fie dezamăgit de noi, apoi când scotea darurile din sacul lui cu mânuța tremurândă luam darul și-l țineam cu bucurie strâns la piept. Atunci parcă frica mai trecea, lăsând loc bucuriei că moșu nu ne-a uitat.
Încet și parcă nesigur pe el Moșu ́ se ridica să plece spre alte zări și alți copii, dar nu uita niciodată înainte de a închide ușa să ne spună să fim cuminți și ascultători de părinți... apoi totul parcă trecuse fără să ne dăm seama, iar Moșul dispăruse în noapte printre nămeți. Bucuria din jurul bradului alături de părinți și toți cei dragi sunt imagini care nu se uită toată viața. Sunt clipe de neuitat, care ne-au marcat și ne-au făcut frumoasă copilăria, iar acum la rândul nostru trebuie să oferim aceeași bucurie copiilor noștrii, bucurie pe care am simțit-o și noi, copii fiind. Dincolo de acestea, bucuria de a dărui este un lucru firesc pe care ar trebui să-l avem cu toții în suflet, bucurându-ne de bucuria celor care primesc darul nostru, și aici mă refer în primul rând la cei mici. De multe ori pentru noi e un lucru mic a dărui, dar pentru cel care primește, înseamnă mult.
Cele mai frumoase concerte de colinde pe pe Valea Crișului Alb
De câțiva ani Primăria Buteni și mai recent și Primăria Sebiș, organizează cele mai frumoase concerte de colinde de pe Valea Crișului Alb și cu siguranță din județul Arad. Ascultând acele colinde frumoase în care parcă un cor de îngeri cântă, nu copii, simți cu adevărat plin de bucurie că a sosit din nou Crăciunul.
Daruri pentru toți copiii din ButeniDin păcate, în acest an din cauza situației create nu am avut parte de minunatele colinde de la Buteni sau Sebiș care ne umpleau sufletele de bucurie, însă totuși primarul Mircea Braiți a încercat și a reușit împreună cu Asociația EDU-BUTENI prin președintele acesteia, George Botizan să aducă cel puțin zâmbetul și bucuria pe fețele copiilor, care și în acest an au avut parte de prezența Moșului, deși a venit cu greu tocmai din Laponia, (iar la vamă l-au întrebat de „certificatul verde”, iar moșu le-a arătat o crenguță de brad...de liberă trecere) dar ajutat de Primăria Buteni și Asociația Edu-Buteni a reușit să ajungă cu daruri pentru toți copilașii din Buteni, de la cei mai mici de grădiniță până la cei de clasa a VIII-a, precum și la copiii de la Grădinița Samariteanul din Buteni. Așadar Moș Crăciun și a lui Crăciuniță (pentru că a venit însoțit) a poposit în fața Primăriei din Buteni, pe 21 decembrie, cu multe cadouri pentru copiii din comună.
Fiecare clasă, de la grădiniță până la Școala Gimnazială (cls.VIII-a) au venit pe rând la Moșu ca să-l colinde și să primească frumoasele daruri, fapt care le-a adus multă bucurie, nu numai copiilor ci și părinților și bunicilor însoțitori. Un rol foarte important în organizarea copiilor a avut directorul Școlii Gimnaziale Gabriel Brola, prof. Sorina Vanci, care a organizat pe clase, colindul pentru Moș Crăciun, astfel încât copiii să poată să se desfășoare cât mai ordonat. Evenimentul în sine a fost organizat de Asociația EDU-Buteni și partenerii lor, respectiv firme care au redirecționat 20 % din impozitul pe profit respectiv SC JINARI SRL, Centru de proiectare DRUM EXPERT SRL, TÂRTEA A.P.SRL, SC WOLF SAURIS SRL, STREET CONSTRUCTSRL, BUTENI OIL SRL, SEMARC A-Z CONSTRUCT SRL, precum și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Gabriel Brola din Buteni, angajați de la SC WOLF SAURIS și SC ESENȚE SRL care au donat 2% din impozitul pe salarii. Asociația EDU BUTENI a avut mai multe acțiuni caritabile în decursul anilor, iar pentru anul viitor și-a propus amenajarea parcului din fața școlii primare de la Cuied, după cum ne-a relatat președintele asociației, George Botizan. „Sperăm să reușim să-l aducem din nou pe Moș Crăciun și la anul care vine”, ne-a mai spus George Botizan, urând totodată tuturor locuitorilor comunei Buteni Crăciun fericit! și un An Nou cu belșug și bucurie!
De asemenea și primarul comunei Buteni, Mircea Braiți a ținut să mulțumească tuturor locuitorilor comunei Buteni și celor implicați în acest eveniment urându-le un Crăciun binecuvântat și SĂRBĂTORI FERICITE ALĂTURI DE CEI DRAGI!!!