Consiliul Judeţean, în sărbătoare
Pentru a marca 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Arad, s-a organizat o serie de evenimente culturale şi administrative, pe parcursul a trei zile.
Ziua de azi a debutat cu prezentarea unei duble expoziţii tematice, care ilustrează, pe de o parte, istoria şi tradiţia Aradului în domeniul transportului de persoane, iar pe de altă parte machete şi picturi ale unor clădiri simbol. Consiliul Judeţean găzduieşte o colecţie de zeci de machete – tramvaie, autoturisme, locomotive, vagoane, avioane, chiar şi macheta primului tramvai arădean tras de cai, o expoziţie „semnată” de arădeanul Ioan Popoviciu –, cât şi o a doua expoziţie, „Patrimoniul cultural construit al Aradului”, care prezintă machete şi picturi ale unor clădiri simbol, cum ar fi: Palatul Szantay, Palatul Neuman, Palatul Andrenyi, Palatul Rozsnyai, Biserica Evanghelică Lutherană, Biserica Romano-Catolică a Ordinului Minoriţilor, Catedrala Ortodoxă Română, Biserica Reformată, Biserica Franciscană, Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Colegiul Economic sau Preparandia. Lucrările au fost realizate de către elevii claselor XI B şi XI C, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi" Arad, sub îndrumarea doamnei profesor Aniela Fîciu, fost consilier judeţean.
Apoi, în sala „Vasile Goldiş”, în prezenţa a 100 de invitaţi, a fost lansat volumul „Generaţiile administraţiei de tranziţie”, care prezintă, pas cu pas, an cu an începuturile, dezvoltarea, proiectele şi realizările Consiliului Judeţean. Evenimentul a fost moderat de Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Judeţean şi de colegul nostru Teofil Grădinaru, care au făcut prezentarea cărţii. Iustin Cionca, preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean, a salutat apariţia acestei cărţi, care ilustrează întreaga activitate a instituţiei, de-a lungul celor 25 de ani.
Cuvinte frumoase au avut şi reprezentanţii celor două universităţi, prof. univ. dr. Petru Tărchilă, de la Universitatea „Aurel Vlaicu” şi prof. univ. dr. Sorin Başchir, care au apreciat iniţiativa autorilor şi conţinutul cărţii.
Un mesaj de suflet l-a transmis arh. Gheorghe Seculici, cel care a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, iar peste timp, a proiectat actualul sediu al instituţiei. În alocuţiunea sa, Gheorghe Seculici a explicat modul în care a fost gândită clădirea, nu doar ca operă arhitecturală de sine stătătoare, ci inclusă într-un plan care cuprinde întreaga zonă. Având Consiliul Judeţean ca reper major, această zonă a fost gândită ca un al doilea pol al oraşului. În această prezentare şi-a găsit loc inclusiv Monumentul Marii Uniri, care ar urma să fie amplasat în locul în care este situat acum sediul Uniunii Artiştilor Plastici.
Discursuri de susţinere au mai avut deputaţii Glad Varga şi Farago Peter, care au subliniat importanţa acestei instituţii, rolul pe care îl are în dezvoltarea judeţului nostru.
Finalul i-a aparţinut lui Andrei Ando, directorul executiv al Direcţiei de Comunicare şi Strategii, unul dintre autorii cărţii, care a mulţumit pentru sprijin celor implicaţi în acest proiect, tuturor colegilor din instituţie, dar şi din instituţiile coordonate de Consiliul Judeţean.
În carte sunt prezentaţi preşedinţii care au condus, de-a lungul timpului, instituţia, de la Dan Ivan – primul preşedinte, care a avut două mandate – până la Iustin Cionca, preşedintele actual. De asemenea, sunt nominalizaţi vicepreşedinţii, consilierii judeţeni, cât şi – ca o paralelă în timp – primul aparat de specialitate (cel din 1992), respectiv actualul aparat de specialitate. Nu lipseşte din carte nici o prezentare a marilor investiţii, o „carte de vizită” a instituţiilor subordonate, iar aceste informaţii sunt însoţite de ilustrate, unele dintre ele inedite, care văd abia acum lumina tiparului. Este o carte reprezentativă, care arată tot drumul parcurs de Consiliul Judeţean, de la înfiinţarea sa de acum 25 de ani – în plin pionierat al democraţiei – până acum, când derulează proiecte de sute de milioane de euro.
Finalul zilei a adus un vernisaj de pictură, în memoria celui ce a fost Mihai Takacs. Picturile reprezintă peisaje ale Aradului contemporan şi sunt expuse în foaierul Consiliului Judeţean. Cu acest prilej a fost lansat şi un album, intitulat „Hibernal”, conţinând picturi despre iarna arădeană ale aceluiaşi autor. În cadrul festivităţilor de astăzi au fost acordate diplome celor mai longevivi angajaţi ai instituţiei, foştilor directori şi administratorului public, domnul Gheorghe Stoian.
Vineri, 21 aprilie 2017, începând cu ora 10,00, la Sala „Vasile Goldiş” a Consiliului Judeţean, aşteptăm o participare numeroasă la şedinţa festivă, în cadrul căreia preşedinţii şi vicepreşedinţii instituţiei vor primi plachete aniversare pentru contribuţia lor la dezvoltarea judeţului Arad.
Comunicat CJ Arad