Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Consiliul Judeţean a băgat în şedinţă constructorul care lucrează pe drumul Arad-Şiria-Pâncota

Consiliul Județean Arad a convocat constructorul drumului județean Arad-Șiria-Pâncota pentru clarificări cu privire la calitatea lucrărilor efectuate. La această întâlnire au participat, pe lângă conducerea Consiliului Județean Arad și conducerea companiei în cauză, specialiști, proiectanți, arhitecți, pentru a avea o discuție aplicată referitoare la soluțiile tehnice găsite și utilizate pe acest șantier.

Consiliul Judeţean a băgat în şedinţă constructorul care lucrează pe drumul Arad-Şiria-Pâncota
Comentează 0

Vă reamintim faptul că, încă de la deschiderea lucrărilor, au existat mai multe reclamații referitoare la calitatea acestora, fapt care l-a determinat pe președintele Iustin Cionca să dispună refacerea unor tronsoane de drum chiar în faza fundației, respectiv al primului strat de asfalt turnat pe acest drum. În cadrul ședinței desfășurate luni la Consiliul Județean Arad conducerea acestei instituții a solicitat mai multă atenție în realizarea lucrărilor, a solicitat folosirea materialelor de cea mai bună calitate, dar și respectarea tuturor termenelor asumate de către constructor. „Am participat la această ședință de lucru pentru că ne dorim să transmitem constructorului dorința noastră fermă de a avea o lucrare de calitate și de a-l înștiința că monitorizăm modul în care această lucrare este executată. Nu vrem să lăsăm nimic la voia întâmplării, nu ne îndoim de experiența și capacitatea constructorului de a realiza o lucrare de calitate, dar pe de altă parte vrem să vedem că aici, pe drumul județean Arad-Șiria-Pâncota se aplică, într-adevăr, cele mai bune soluții, nu se face rabat de la materiale și, pe de altă parte, ne dorim ca lucrarea să avanseze cu viteză”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședintele CJA.

Un val de sesizări

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a precizat că lucrarea este una strategică pentru județul Arad, deoarece ea deservește întreaga zonă până la stațiunea Moneasa și se încadrează în proiectul mai larg al Consiliului Județean Arad de modernizare a drumurilor județene cele mai circulate din județul nostru. „Trebuie să avem în vedere faptul că nu doar viteza cu care se realizează această lucrare ne interesează, ci și calitatea lucrării în sine. Eu îmi doresc să avem o lucrare care va dura cel puțin șapte ani, cât este termenul de garanție, iar pe de altă parte că vom avea o lucrare care va da satisfacție locuitorilor din întreaga zonă. Din păcate, încă de la deschiderea șantierelor ne-am confruntat cu un val de sesizări, multe dintre ele au fost justificate, iar asta a condus la reluarea și refacerea lucrărilor pe anumite tronsoane. Eu înțeleg că acest constructor are lucrări în mai multe zone din județ și chiar în mai multe județe, dar pentru noi, fiecare șantier pe care ni l-am asumat, pentru care am adus finanțare, este un șantier important și nu ne permitem să îl neglijăm. De aceea, am cerut în mod foarte ferm constructorului să își respecte toate angajamentele, pentru că nu suntem dispuși să face concesii nimănui atunci când este vorba despre felul în care sunt folosiți banii europeni sau, în general, banii pe care îi folosim pentru creșterea calității vieții în Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite