Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Consilierii PSD Vladimirescu îşi urmăresc propriile interese!

Viceprimarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, critică atitudinea adoptată de consilierul local Francisc Kempf, referitoare la aşa zisa „victorie PSD”, care a dus la adoptarea unui amendament ce prevede reabilitarea trotuarelor în satele aparţinătoare, Mândruloc şi Cicir.

Consilierii PSD Vladimirescu îşi urmăresc propriile interese!
Comentează 1

„Am asistat la ieşirile în mass-media ale domnului Francisc Kempf, care spune că reabilitarea a 500 de metri de trotuar este o victorie a PSD, ceea ce este complet fals. La întocmirea bugetului comunei, am prevăzut sume pentru reparații și întreținere trotuare. Ca o formă de constrângere, Opoziţia formată din consilierii PSD-ALDE-Noua Dreaptă s-a coalizat şi nu a votat bugetul până nu s-a introdus, ca proiect, şi reabilitarea a 1000 m trotuar (500 la Mândruloc şi 500 la Cicir). Dar, de ce domnul consilier Kempf nu declară toate amendamentele pe care le-a condiţionat pentru votarea bugetului, inclusiv solicitarea unor sume să cânte la zilele comunei domnul Huzur, un consilier PSD, şi alţi câţiva cântăreți aduși de acesta”, a declarat Mihai Mag.

Pentru conformitate, Primăria comunei a început deja procedurile pentru achiziţia serviciilor de reparare a trotuarelor, anul acesta urmând să fie terminată lucrarea în localitatea Mândruloc, iar anul viitor în Cicir.

„Consilierii PSD îşi urmăresc proprile interese, care nu prea au de-a face cu interesele comunei. Ba chiar sunt total nepregătiţi! Atunci când au fost întrebaţi pe care parte să înceapă lucrările de reabilitare a trotuarelor, aceştia şi-au arătat totala nepricepere, declarând că este indiferent, în condiţiile în care la Vladimirescu pista de biciclete este pe dreapta DN 7, în direcţia de mers spre Lipova. Consilierii PSD au interese proprii, legate de imagine, nu de dezvoltarea comunei, iar aceste aspecte trebuie aduse la cunoştinţa oamenilor”

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

1 Comentarii

  1. Eori 19 Nov 2024 17:52
    Votați Partidul Social Democrat [ PSD ], Marcel Ciolacu, Pentru A Nu Exista Armata Obligatorie În România, Și Pentru A Fi Bine În România, Necesită Buletin, Pentru A Vota În Aceste Zile: 24 Noiembrie 2024, 1 Decembrie 2024, 8 Decembrie 2024 Partidul Social Democrat, A Construit Căi Ferate Și Drumuri Din Anul 2023 Și Până Acum 2024: https://youtu.be/p2gC9NYWiAQ?si=1LUIHBzLGTZQHX45 Găsiți Informații Despre Construcția Căilor Ferate Destul De Recent Aducă În Fiecare Zi, Pe Acest Site: https://clubferoviar.ro/ Ștampila Trebuie Pusă În Interiorul Pătratului, Cercului, A Partidului Politic De Pe Buletinul De Vot, Pe Care Îl Votați, Apoi Ștampila Se Returnează, I-ar Buletinul De Vot, Trebuie Pus În Urnă. Nu Vrem Armata Obligatorie: https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=8WrjxuYGIAEDUkqx Puteți Scăpa De Armata Obligatorie Dacă Citiți Și Vizionați Aceste Informații: https://www.stiridecluj.ro/national/cum-poti-scapa-de-armata-chiar-daca-esti-chemat-la-razboi-ce-scrie-in-articolul-32-din-legea-446-2006 https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=lvRU-y2hhHJj_b9K Dacă Voi Politicienii, Veți Da Arme La Oameni Și Copii, Atunci Să Vă Așteptați Să Nu Vă Fie Bine, Deoarece Oamenii Și Copiii Vor Merge La Vânătoare De Politicieni Nu Credeți Oare, Pentru Că Așa S-ar Întâmpla. Soldații Se I-a De La Instituții De Învățământ De Domeniu Militar, Nu Oameni Și Copii De Rând, Nu Oameni Și Copii De Alte Instituții De Învățământ. Sunt Oameni Și Copii Care Nu Vor Armată Nici-o Dată, Și Nu Vor Să Meargă La Armată Nici-o Dată; Pentru Că: Mai Și Sunt Oameni, Copii Care Gândesc, Că" Nu Vor Să Moară Cu Zile În Armată, Ori În Război. Politicienii Trebuie Să Investească Mai Mult În Armată, Arme, Și Să Aloce Ceva Mai Mult Din Pib Ca Procent, I-ar Ar În Acest Fel Este Cel Mai Bine, Adică România Nu Este Atacată De Către Nimeni, Pentru Că, Există Această Alianță NATO, I-ar Principalul În Europa Este Franța Și Anglia, + America Din Afara Europei. Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.
    raspunde

trimite