Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Concursul biblic pentru nevăzători „Eu sunt lumina lumii” a ajuns la ediția a IV-a


Miercuri 20 noiembrie 2019, în ajunul primului praznic împărătesc din Postului Nașterii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, la centrul misionar al Parohiei Ortodoxe „Sf. M. Mc. Gheorghe” Aradul Nou, s-a desfășurat cu binecuvântarea și prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, a patra ediție a concursului biblic „Eu sunt Lumina lumii” – un program social coordonat de Sectorul Social Filantropic și Misionar al eparhiei.

Concursul biblic pentru nevăzători „Eu sunt lumina lumii” a ajuns la ediția a IV-a
Comentează 0

La concurs au participat membrii ortodocși ai asociației, dar și de alte confesiuni creștine. În cadrul concursului, fiecare dintre cei 12 participanți, au răspuns la un set de 40 de întrebări cu tematică biblică legate de momentul Nașterii Domnului. Premiile au fost însoțite de o diplomă semnată de Chiriarh și de o sumă de bani (trei premii I cu 200 lei fiecare, două premii II cu 150 lei fiecare, două premii III cu 100 lei fiecare și câte 50 lei pentru fiecare dintre ceilalți participanți).

La finalul concursului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop, însoțit de P.C. Părinte consilier social Gheorghe Gligor și părintele Teodor Faur parohul bisericii, a sfințit o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Această icoană este una deosebită, întrucât a fost sculptată în lemn îmbibat în mir de nard iar tot textul din icoană este scris în alfabetul braille, specific nevăzătorilor. Astfel pe Evanghelia Mântuitorului stă scris în acest limbaj: „Eu sunt Lumina lumii”, „Ioan 8,12” și deasemenea monograma Mântuitorului „IIS” și „HR”.

După slujba de sfințire, Chiriarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre adevărata vedere a lui Dumnezeu, despre importanța Postului Nașterii Domnului, despre însemnătatea icoanelor în viața creștinilor și mai ales despre sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului.

La final, părintele Gabriel Cosmin Mariș, slujitor la această biserică și organizatorului evenimentului, a adus un cuvânt de mulțumire ierarhului pentru dragostea și binecuvântarea cu care a înconjurat mereu pe cei din Asociația Nevăzătorilor și bineînțeles pentru prezența la eveniment. De asemenea s-au adus mulțumiri și părintelui consilier și părintelui paroh pentru implicare, susținere și buna colaborare pentru reușita evenimentului. Nu în ultimul rând au fost aduse mulțumiri membrilor și susținătorilor Asociației Ortodoxe „Sf. M. Mc. Gheorghe” Aradul Nou, cei care au dăruit icoana în valoare de 3000 lei, sediului Asociației Nevăzătorilor din Arad și au asigurat și premiile în bani. Cei prezenți au fost invitați la o agapă creștinească în centrul social al parohiei.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a participat mai apoi la slujba Vecerniei cu Litie în biserica parohiei.

Pr. Gabriel Cosmin Mariș

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite