Computere donate de Tribunal Colegiului „Mihai Viteazu” Ineu
La sfârşitul anului trecut, Ministerul Justiţiei a dotat instanţele arădene cu 127 de computere noi.
Toate computerele uzate ar fi trebuit casate şi distruse, însă Tribunalul Arad a efectuat demersuri pentru ca o parte dintre acestea să fie recondiţionate şi curăţate spre a fi donate şcolilor din judeţul Arad.
„Astăzi, 15 iunie 2020, Tribunalul Arad, prin intermediul Primăriei Oraşului Ineu, a dat spre folosinţă, cu titlu gratuit, un prim lot de 25 de computere Colegiului «Mihai Viteazul» Ineu.
Scopul acestui demers este acela de a contribui la dezvoltarea comunităţii, de a facilita accesul la educaţie şi de a combate abandonul şcolar”, susține Virgiliu Flavius Bradin, vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad.