Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Complexul Muzeal Arad: Expoziția ”Familia Mocioni. Restituiri”. Muzeul de Artă. 12 iunie - 29 iulie 2021

Complexul Muzeal Arad: Expoziția ”Familia Mocioni. Restituiri”. Muzeul de Artă. 12 iunie - 29 iulie 2021
Comentează 0

Muzeul de Artă Arad (str. Gh.Popa de Teiuș 2-4, etaj II)
Noaptea Muzeelor: 12 iunie, orele 12.00-22.00
12 iunie – 29 iulie 2021, Marți – Duminică: 09.00-17.00

Curatori:

Dr. Adriana Pantazi, istoric
Dr. Felicia-Aneta Oarcea, istoric
Witman Anikó, muzeograf

Cu prilejul celei de-a 17 ediții a Nopții Muzeelor, Complexul Muzeal Arad deschide pentru public expoziția ”Familia Mocioni. Restituiri”, 

expoziție care poate fi vizitată la Muzeul de Artă (str. Gh.Popa de Teiuș 2-4, etaj II) până la finalul lunii iulie, de Marți până Duminică, între orele 09.00-17.00. 

Expoziția este curatoriată de către istoricii Dr. Adriana Pantazi și Dr. Felicia-Aneta Oarcea și Witman Anikó, muzeograf la Complexul Muzeal Arad.

”Demersul nostru se înscrie în încercarea de a restitui prezentului istoria și destinul unei vechi familii aristocratice de macedoromâni, care s-a identificat cu dezideratele politice românești. Deținătoarea unor întinse proprietăți, ea a reprezentat „un model cultural și de conduită pentru restul populației, a construit și șlefuit bună parte din lumea în care trăim și noi astăzi”. Aceasta „se definește și prin apelul la strămoși, la un trecut care nu e niciodată ermetic separat de prezent”.

Exercițiul de recunoștință față de contribuția ei la susținerea valorilor culturale, spirituale și politice a veacurilor trecute ne îndeamnă la o incursiune istorică. Apelul la vechi scripte ori scrieri recente împletite cu obiectele lor personale, devenite bunuri de patrimoniu, ne racordează la un trecut fascinat și ne propune, totodată, un periplu în universul familiei Mocioni, împământenită pe meleaguri arădene ori bănățene, la mijlocul veacului al XIX-lea.

Fiindcă avem credința că mai zac mărturii uitate de vremuri la descendenții prietenilor ori apropiaților lor, pășim pe urmele ei, încercând să reconstituim prin intermediul patrimoniului existent în colecțiile Complexului Muzeal Arad istorii, memorii și frânturi de viață cotidiană.

Depozitar al memoriei colective, muzeul arădean a păstrat tablouri, fotografii, documente, gravuri, porțelanuri, cărți transmise din generație în generație ori obiecte, care cândva înnobilau castelele familiei Mocioni din Căpâlnaș ori Bulci. Galeria portretistică a celor două ramuri „Mocioni de Foen” ori „De Mocioni”, ocupă un loc distinct. Realizate în veacul al XIX-lea ori la debutul următorului de pictorul călător Andreas Gebhardt (1798-1871), de pictorii academiști Barabás Miklós (1810-1898), Karl Witkowski (1860-1910), Benczúr Gyula (1844-1920), Johann Gergely Imre (1868-1957) ori de anonimi, ele restituie prezentului figurile unor membrii marcanți ai familiei ori ale unor nobili cu care s-au înrudit prin alianțe matrimoniale.

Fotografiile o completează în mod fericit. Ele recrează atmosfera perioadei în care au fost confecționate, ademenindu-te să cuprinzi în ungherele minții instantanee de viață socială ori cotidiană, care redesenează un timp al istoriei. Între fotografi întâlnim nume precum Franz Korbel (Viena), S. Letzter (Kaschau (Košice), Slovacia), A. Gossauer (Rapperswyl, Elveția), K. u. K. Hof-Atelier Adele (Viena, Austria), Koller Károly tanár (Budapesta, Ungaria), Boros és doctor volt botánikus kertben (Pesta, Ungaria), H. v. Perckhaminer (Meran (azi Merano), Italia), Sándor Strelisky (Budapesta, Ungaria), Péntek Elek (Deva), Heinrich Fritz/Hofphotograph (Bad Reichenhall, Germania), Goszleth és Fia Fénzképészek (Budapesta, Ungaria).

Istoria bibliotecilor castelelor de la Căpâlnaș și Bulci a urmat cursul firesc al constituirii oricăror biblioteci, de la mici fonduri de carte ori manuscrise, până la sute sau chiar mii de volume. Unele au fost păstrate în fondurile biblioteciilor arădene, iar altora, din nefericire, li s-a pierdut urma.
Povestea porțelanurilor, realizate în celebra manufactură europeană „Nymphenburg” a cărei istorie debutează în secolul al XVIII-lea, propune o incursiune imagistică în lumea Bavariei de odinioară, susținută de medalioanele pictate pe serviciul de masă, vaze ori recipiente pentru condimente.  

Gravurile, executate de Johann Elias Ridinger (1698-1767) în atelierul său din Augsburg, redesenează traseul unor vechi pasiuni ale familiei Mocioni–Teleki.
Conceptul catalogului Familia Mocioni. Valori patrimoniale în colecțiile Complexului Muzeal Arad este transpus pe simezele Muzeului de Artă Arad prin expoziția Familia Mocioni. Restituiri.
Fără a pretinde o abordare exhaustivă, cu regretul de a nu fi cuprins în acest proiect toate valorile patrimoniale ale acestei însemnate familii, le aducem recunoștință pentru „lumea pe care au modelat-o” prin puterea exemplului, căci „Amintirile trecutului sunt un patrimoniu de neprețuit, iar păstrarea lor este un atribut al popoarelor civilizate”, Dr. Felicia-Aneta Oarcea, istoric-muzeograf, curatorul expoziției ”Familia Mocioni. Restituiri”

Mai multe detalii despre expoziție și Noaptea Muzeelor 2021:

https://www.facebook.com/complexul.muzealarad/

https://www.facebook.com/events/853201218739095?ref=newsfeed

Galerie foto (1)


Scrie un comentariu

trimite