Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Comisiile de evaluare a copiilor și a persoanelor cu handicap din Arad vor intra în vacanță

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad anunță că atât Comisia pentru Protecţia Copilului Arad, cât și Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap își suspendă activitatea la sfârșitul lunii decembrie. Astfel, ultima ședință a celor două comisii va avea loc în data de 19 decembrie 2019.

Comisiile de evaluare a copiilor și a persoanelor cu handicap din Arad vor intra în vacanță
Comentează 0

Pentru a preîntâmpina orice neplăcere cauzată persoanelor interesate să depună dosarele de reevaluare/evaluare în grad de handicap și astfel încât să se respecte termenele prevăzute de lege pentru soluţionarea acestora, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad anunță că în această perioadă atât Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului, cât și Serviciul Secretariatul Comisiei de Protecția Copilului și al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap nu își întrerup activitatea, funcționând după programul stabilit.

Au fost stabilite și datele în care cele două comisii se vor reuni începând cu anul viitor. Prima ședință a Comisiei Județene de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Arad din anul 2020 va fi pe data de 07 ianuarie 2020, iar prima ședință a Comisiei pentru Protecţia Copilului Arad din anul viitor va fi pe data de 09 ianuarie 2020.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite