Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cod galben de ploi, fenomene extreme - Actualizare ANM - Ce zone sunt vizate de vreme rea

ANM anunță un nou cod portocaliu, un cod galben dar și o informare meteorologică despre fenomene extreme și ploi abudenten.

Cod galben de ploi, fenomene extreme - Actualizare ANM - Ce zone sunt vizate de vreme rea
Comentează 0

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până marţi seara, în aproape toată ţara, şi un Cod portocaliu de ploi abundente ce vizează zona Litoralului.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 31 mai, ora 15:00 - 1 iunie, ora 21:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de averse în judeţul Tulcea şi în zona costieră a judeţului Constanţa, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 50 - 70 l/mp.

De asemenea, în perioada 31 mai, ora 12:00 - 1 iunie, ora 21:00, pe fondul avertizării Cod galben de vreme instabilă, în Dobrogea, în estul şi nord-estul Munteniei şi în jumătatea de sud a Moldovei va ploua însemnat cantitativ.

În acelaşi timp, în Banat, Crişana, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, în vestul şi nord-vestul Munteniei, precum şi în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 - 50 l/mp.

Conform ANM, până miercuri, la ora 10:00, va fi valabilă o informare de manifestări de instabilitate atmosferică la nivelul întregii ţări. Vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.

Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25 - 30 l/mp. 

Imagine

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite