CIUGUD (ALBA) - Comuna despre care se spune că este cea mai frumoasă din România
Despre comuna CIUGUD din județul Alba se spune că este cea ai frumoasă din România astfel că a stârnit curiozitatea tuturor, dar și a presei naționale îndeosebi, pentru a da un exemplu tuturor cum ar trebui să arate o comună în România.
Este comuna cu cea mai mare absorție de fonduri europene din țară, primarul fiind la al cincilea mandat, ales cu 85% din voturi. După cum v-am obișnuit, noi cei de la ziarul online www.arq.ro, am depășit de mult hotarul județului Arad, astfel am ajuns de această dată și la Ciugud.
Ce e drept, într-o zi de sâmbătă, dar asta nu înseamnă că nu suntem pe teren și tocmai acolo unde se așteaptă omul mai puțin suntem și noi, în măsura posibilităților. Am dorit să cunosc această comună, am dorit să cunosc și omul care a schimbat fața unei comune ardelene cu străzi înguste în care înainte nu se întâmpla mare lucru, după cum spunea însuși domnul primar Gheorghe Damian.
După ce am ajuns în comună am luat „câteva” imagini apoi l-am căutat pe domnul primar, însă fiind sâmbătă l-am găsit acasă, îndrumați de un localnic care ne spunea că primarul este un om deosebit și foarte harnic , îndemnându-ne să-l căutăm chiar la el acasă. „Mergeți la el acasă că nu se supără, e foarte de treabă” ne-a spus omul.
L-am căutat și ne-am cerut scuze pentru deranj pentru că l-am reținut preț de vreo 15 minute (dânsul muncea în grădină) și l-am rugat să ne povestească pe scurt cum a reușit să înfrumusețeze comuna.
Este un om simplu, deschis și fără să ezite ne-a povestit despre câteva proiecte pe care le-a realizat, cum s-a ambiționat să ajungă primar și ce proiecte dorește să mai implementeze, aflând printre altele că suntem și de aceeași vârstă, din 1967.
„Nu e meritul meu ci a întregii echipe din Primărie, pentru că în permanență sunt zece funcționari care lucrează la proiecte, astfel că am reușit să atragem până în prezent 27 milioane euro pentru investiții în comună și am reușit să realizăm o serie de proiecte.
Acum avem un proiect pentru construcția unui pod peste râul Mureș care ne desparte de Alba Iulia, pentru că în prezent încă suntem obligați să ocolim râul Mureș, iar distanța este de cca 10 km până la Alba.
Când vom avea noul pod, distanța între noi și Alba Iulia va fi de cca 3 km. Ne dorim acest lucru pentru că avem foarte mulți cetățeni care lucrează în Alba și fac naveta, dar avem și foarte mulți locuitori care s-au stabilit aici la noi mutându-se cu familiile din oraș.
Tot timpul este ceva de făcut pentru că ne dorim o comună modernă și curată, să nu mai existe diferența între sat și oraș, iar omul să locuiască acolo unde are tot confortul, liniștea și aerul curat”. a povestit
Fiind sâmbătă nu l-am reținut prea mult pe domnul primar de la treaba din gospodărie fiind și noi în trecere, astfel că ne-am luat rămas bun și am mers îndrumați de dânsul spre terenul de golf. Din păcate nu a putut fi vizitat din cauza unui concurs ce se desfășura acolo și ne-am continuat drumul spre Alba Iulia.
Gândul mă purta la noi acasă în județ, la comunele noastre frumoase, la centrul foarte frumos din comuna Ususău și la străzile care se modernizează acolo tot datorită unui primar harnic, Florin Țole, la orașele Ineu, Sebiș și Pecica, Șiria, Ghioroc, Frumușeni , Vladimirescu, Hășmaș, localitatea Andrei Șaguna și altele, dar mă gândeam și la câteva comune din județul Arad unde nu se mișcă nimic de câțiva ani, deși s-ar putea accesa fonduri europene. Acestea ar avea inclusiv un mare potențial turistic fiind situate aproximativ în centrul județului, cu păduri împrejur. Gândul mi-a zburat apoi la comuna Beliș din Cluj unde oamenii au știut să exploateze turistic lacul de acumulare Fântânele –Beliș.
Totul se poate atunci când primarul este harnic, când dorește binele comunității din care face parte și este conștient că a fost ales pentru că locuitorii au avut așteptări, punându-și încrederea în primar.
Iată că la CIUGUD oamenii nu au fost dezamăgiți și văd cu ochii lor transformările din comună, o comună unde diferența dintre oraș și sat dispare zi de zi, pentru că la urma urmei omul dorește liniște și confort, după o zi de muncă, iar o locuință la sat, dar aproape de oraș este ideală pentru fiecare.
De fapt, cred că omul nu este făcut să locuiască la bloc așa cum ne-a obligat comunismul în acei ani ai marii industrializări, ci are nevoie de verdeața din jurul casei, de spațiu și de liniște. Se pot face lucruri mari în țara asta, trebuie doar să se vrea și pe rând se pot face schimbări pentru comunele din România. Uniunea Europeană încă ne dă fonduri pentru a investi și cu siguranță satele de mâine pot avea o înfățișare mult mai frumoasă.
P.S. Mulțumesc domnului primar pentru amabilitatea de a ne povesti câteva dintre lucrurile frumoase realizate în comuna CIUGUD (Alba). Este un viu exemplu a ceea ce se poate realiza și în România atunci când există voință. Doamne ajută!