În primul rând este vorba despre actualul președinte, Klaus Iohannis, candidatul susținut de Partidul Național Liberal, care stă cel mai bine în sondaje și care a depus cel mai mare număr de semnături. Liberalii au reușit un adevărat tur de forță, reușind să strângă peste 2,2 milioane de semnături. Asta, în condițiile în care, pentru a intra în cursă ar fi fost nevoie de doar 200.000.

Actualul prim-ministru și președinte al Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă, speră și ea, cu cele 1,4 milioane de semnături strânse, măcar să ajungă în turul al doilea, că de câștigat alegerile prezidențiale nu se prea poate pune problema. Nu le-au câștigat social-democrați care erau mult mai respectați de români și, de altfel, mai bine mobilați intelectual, cum au fost Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta... Dacă este să facem un scurt istoric al alegerilor prezidențiale de după Revoluție, singurul candidat „roșu” care a obținut victoria a fost Ion Iliescu. Poate și pentru că a fost „roșu” veritabil, în adevăratul sens al cuvântului și din punct de vedere doctrinar nu a umblat cu cioara vopsită.

Dan Barna, candidatul USR-PLUS (dau o bere celor care nu sunt membri USR sau PLUS și știu de la ce vine PLUS), cel care conform sondajelor ar lupta cu anumite șanse să intre în turul al doilea, lăsând-o pe candidata PSD să vadă finala la televizor, a reușit și el să depună 400.000 de semnături. Nu e rău, pentru un candidat al unor partide fără structuri serioase (spre exemplu, aflăm că la Arad, Uniunea Salvați România se laudă cu 133 de membri în municipiu și 700 în județ), dar semnalul transmis simpatizanților este unul extrem de neconvingător, în comparație cu cel al liberalilor care au strâns 2,2 milioane de semnături și al pesediștilor, cu 1,4 milioane. Păi dacă nu au reușit ei să strângă mai multe semnături, cum vor reuși să convingă lumea să-l voteze pe cel de-al doilea sibian care vrea la Palatul Cotroceni, ar putea spune un observator mai mucalit. Sigur, USR stă bine în marile orașe, are deja un electoral al său, bine definit, are un mesaj (neconvingător deocandată, din punctul meu de vedere, dar totuși are unul). Sunt lucruri necesare pentru a câștiga o luptă electorală, dar nu știu dacă sunt și suficiente. Fără o bună organizare, care se reflectă inclusiv în numărul de semnături strânse, fără echipe care să mobilizeze lumea la vot, nu prea cred că se pot obține rezultate prea spectaculoase.

Mircea Diaconu, simpaticul actor de comedie susținut de Pro România și ALDE, are și el 400.000 de semnături și implicit bastonul de mareșal în raniță. Fără șanse prea mari, chit că susținătorii lui speră să pună în practică modelul ucrainean, ar putea fi o pată de culoare în dezbaterile care preced primul tur.

La rândul său, Theodor Paleologu,  susținut de PMP, fiu al regretatului Alecu Paleologu, este deja o pată de culoare. Dar o altfel de pată, care are patină interbelică, când politica nu era făcută chiar de oricine. Sigur, și atunci erau tot felul de fripturiști, palavragii, oameni de joasă speță care intrau în politică să parvină, dar parcă mult mai puțini decât acum. Iar oamenii cu o statură intelectuală ca a lui Theodor Paleologu erau respectați și folosiți atunci când nu se putea altfel. Acum sunt folosiți alde Șerban Nicolae, alde Iordache, alde Codrin Ștefănescu, alde Norica Nicolai, alde Grapini și exemplele pot continua.

Au mai reușit să se califice pentru turul întâi, trecând de preliminariile celor 200.000 de semnături, Kelemen Hunor de la UDMR, că nu se putea fără el, nu de alta dar nu avea omul cum să negocieze voturile maghiarilor pentru turul al doilea, contra unor avantaje de grup, în cel mai bun caz, dacă UDMR nu are candidat în primul tur; Ramona Ioana Bruynssels, cea susținută de celebrul Felix, pardon de celebrul Dan Voiculescu și mai puțin cunoscutul Partid al Puterii Umaniste; Cătălin Ivan, fost europarlamentar al PSD și oponent al lui Liviu Dragnea; îndureratul unchi Alexandru Cumpănașu, care a luptat atât de mult pentru a se face lumină în cazul Caracal până a reușit s-o pună de-o candidatură la prezidențiale, și ultimul pe listă, nu cu voia dumneavoastră, ci cu voia CCR, „cel mai adevărat dintre liberali”, „liberalul liberalilor”, am putea spune, Viorel Cataramă. Dacă inițial BEC i-a respins candidatura, din cauza a 94.000 de semnături anulate, din 230.000 depuse, Curtea Constituțională a fost de altă părere.

Ar mai fi vrut să intre în cursă Miron Cozma, dar cei de la BEC au descoperit că 90% dintre semnăturile depuse erau fotocopiate, conform digi24.ro, Liviu Pleșoianu, Cătălin Berenghi, Florentin Pandele (primarul orașului Voluntari și soțul Gabrielei Firea), Claudiu Crăciun, înotătorul Avram Iancu și arădeanul Dimitrie Dorin Stoichescu. Iar dacă au mai fost și alți doritori, îi rog să mă scuze, dar sincer, nu le-am reținut numele...

Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să urmărim competiția. Va fi cu siguranță una interesantă. Iar la sfârșit ar fi de dorit să câștige cel mai bun, nu cel mai convingător.