Local
Parcul Mihai Eminescu, amenajat
Primăria Municipiului Arad a început amenajarea Parcului Mihai Eminescu având în vedere apropierea evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri.
Complexul Muzeal lansează o provocare arădenilor
Consiliul Județean Arad și Complexul Muzeal doresc să relanseze imaginea și activitatea instituției de cultură, printr-un proces denumit „rebranding”.
Tinerii fotbaliști ai Aradului mulțumesc acestui sfârșit de vară că a ținut cu ei
Deja mi-e dor de cele două săptămâni care s-au încheiat recent , în care sinteticul de pe Motorul a fost zilinic ” înflorit” cu pete de culori ce alergau după mingile de fotbal. ”Cupa …
Echipamentul moto, un strict indispensabil pentru deplasarile cu motocicleta
Chiar daca sezonul cald se apropie de final, acest lucru insemnand temperaturi care vor scadea constant si vreme in general capricioasa, trebuie sa recunoastem faptul ca, cu greu ne putem desparti de motocicletele proprii, chiar …
„În cel mult o lună şi jumătate sculptorul ar putea să înceapă lucrările de ridicare a Monumentului Marii Uniri pe amplasamentul sugerat de Consiliul Local Municipal Arad”
Interviu cu prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Slatina de Criș - Un om cu suflet mare a organizat sărbătoarea Fii satului - ediția III-a (FOTO/VIDEO)
Întotdeauna a existat o diferență între un copil crescut la țară și unul crescut la oraș. Un copil crescut la țară are întotdeauna amintiri frumoase din copilărie, în comparație cu un copil crescut în spatele …
Început de an școlar la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn
Schule gut, alles gut!
CONTINUITATE PRIN ERASMUS+ LA LICEUL „FRANCISC NEUMAN”
Un nou an școlar și noi oportunități de educație și formare profesională pentru colectivul de elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic ”Francisc Neuman”, deținător al Cartei de mobilitate VET din …
Spectacol complex de ZIUA POMPIERILOR la Arad !
Anticipând ZIUA POMPIERILOR (13 septembrie) INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ „VASILE GOLDIŞ” AL JUDEŢULUI ARAD a desfășurat marți, 11 septembrie un complex spectacol media, care a …
„Livia Ciupav se prezintă”, în seria de întâlniri autor-public din proiectul „Biblioteca de literatură arădeană de azi”
Biblioteca Județenă „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la o întâlnire cu scriitoarea Livia Ciupav, al cărei ultim roman, intitulat „Mai mult ca perfectul”, a apărut în luna mai a …
Stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Mânerău
În data de 19.04.2025, în jurul orei 03:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …
Se oprește apa marți în Fântânele. Ce spun reprezentanții Companiei de Apă Arad
Marți, 22 aprilie 2025, locuitorii din Fântânele vor rămâne fără apă potabilă între orele 8:00 și 17:00, anunță …
Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni ale anului 2025
Din punct de vedere al infracționalității sesizate, au fost înregistrate 1.410 fapte, dintre care 811 infracțiuni judiciare, 188 de natură …
Producții locale reprezentative și spectacole provocatoare și inovative în FITN 2025
10 mai 2025. Aceasta este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune „Start!” celei de a 10-a ediții a …
Citire apometre la abonați în săptămâna 22.04.2025 – 30.04.2025
Marți 22.04.2025 (contoare mecanice): Ghe. Popa De Teius, Banu Maracine, Iustin Marsieu, Piata Mihai Viteazul, Ioan Sava, Aleea Faget, …
Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai
Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …
De ce contează securitatea digitală în 2025
În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad în anul 2024” și ”Rezultatele obţinute de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Arad în anul 2024”
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad …
Proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie a fost finalizat
A fost finalizat proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie, fiind predat Consiliului Județean Arad de SC Pro Arhitectura SRL, la mai …
Programul centrelor de permanență medicală din județul Arad pentru Sărbătorile Pascale 2025
Vă informăm că, pe perioada Sărbătorilor Pascale, asistența medicală primară se asigură în regim de gardă prin cele 20 de centre de …