Actual
Inițiativa lui Pistru coagulează forțele parlamentare arădene
Luni, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților a fost depus un proiect de lege privind „preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD, specializat în acordarea primului …
Aghiazma mare, în curând. Dar ce conține, de fapt, apa sfințită?
Mijloc de purificare spirituală și, în același timp, o licoare care vindecă trupul de cele mai multe dintre boli, conform credinței populare, apa sfintita a constituit obiectul a numeroase studii efectuate …
România, campioana scumpirilor în Europa
România continuă să fie campioana scumpirilor în Europa, în noiembrie, chiar dacă rata inflaţiei a scăzut uşor în comparaţie cu lunile anterioare.
INFORMARE meteo de ninsori, viscol şi polei în întreaga ţară! Cât va dura URGIA
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de precipitaţii, mai ales sub formă de ninsori, viscol şi polei, valabilă în întreaga ţară, până marţi la orele …
Bateria camionului s-a defectat? Iată cum trebuie să o alegi pe cea nouă pentru a fi potrivită
Indiferent ca vorbim despre autovehiculele mici sau despre cele mari, un lucru este absolut cert si anume faptul ca functionalitatea acestora se afla intr-o legatura stransa cu calitatea pieselor auto care intra in componenta …
Noi proteste masive la Budapesta. Manifestanții, la un pas de a intra în televiziunea publică
Mii de persoane au protestat la Budapesta faţă de modificările legislaţiei în domeniul muncii, calificate de oponenţi drept "legi ale sclaviei". Protestatarii au încercat să intre în televiziunea …
Toader se mai gândeşte: Amnistia şi graţierea, ultima soluţie de îndreptare a unor abuzuri
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că amnistia şi graţierea ar putea fi ultima soluţie pentru corectarea unor abuzuri, el explicând, însă, că dacă vor exista alte opţiuni, vor fi aplicate …
Klaus Iohannis, solicitare devastatoare pentru Viorica Dăncilă
Preşedintele Klaus Iohannis iese la atac. Într-o scrisoare transmisă luni premierului Viorica Dăncilă. şeful statului îi cere să-i ii trimita agenda de lucru a fiecărei ședințe a Guvernului. …
Pudra de talc care poate cauza cancer. Alertă mondială!
Pudra pentru bebeluși care poate duce la cele mai grave boli, printre care și cancer a fost folosită la nivel mondial, fiind un produs foarte accesibil, atât ca preț, cât și ca răspândire.
Timișoara, paralizată de ninsorile căzute în ultimele două zile
Timișoara pare un oraș aproape pustiu după ninsorile abundente din ultimele zile. Oamenii se feresc să circule pe străzi, pe jos sau cu mașina, din cauza nămeților și a arborilor care se prăbușesc sub greutatea …
Balul Bobocilor de la UAV a fost, de departe, balul anului 2024
Luându-și ca și leitmotiv ZIUA MORȚILOR (”Dia de Los Muertos”), balul studenților Universității ”Aurel Vlaicu”, …
ANORA - „Frumușica” timpurilor noastre
Am privit filmul „ANORA” în cadrul “Festivalului filmelor de la Cannes”, …
Noul Șef al Poliției Locale Arad
P(r)oza zilei: Noul Șef al Poliției Locale Arad Iată că apar și la Arad primele efecte ale câștigării controversatelor alegeri …
Omagierea eroilor din Decembrie 1989 în Piața Revoluției din Arad
Cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, Duminivă, 22 Decembrie, la orele amiezii, în fața Monumentului …
Gala Premiilor Academice ale UVVG
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat …
Casa de Asigurări de Sănătate Arad
Ca la fiecare final de an, pentru asigurarea continuității acordării serviciilor medicale în toate domeniile de …
La teatru pentru sport: CS Universitatea Arad și-a premiat performerii într-o nouă gală altfel!
A devenit deja o tradiție pentru Clubul Universitatea Arad să aibă întâlnirea de final de an cu performerii săi pe scena Teatrului …
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad: „Achiziționăm aparatură pentru Oncologie”
Consiliul Județean Arad a semnat în 17 decembrie contractul de finanțare pentru un proiect foarte important în valoare de 6 milioane de …
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad: „Un milion de euro, fonduri transfrontaliere, pentru Oncologie”
Sistemul de sănătate arădean va mai beneficia de 9 milioane de euro, din fonduri europene, prin două proiecte transfrontaliere, unul care …
Iustin Cionca, despre modernizarea Blocului Operator: „Prin acest proiect ne dorim o schimbare radicală a actului medical”
Principalul proiect strategic al Consiliului Județean Arad, finanțat prin Programul transfrontalier Interreg, este realizat în parteneriat cu …
- Zilele comunei Şicula (ediția I)
- Comemorarea eroilor căzuți la Miniș în septembrie 1944
- GHIOROC - Închiderea Festivalului Ghioroc Summer Fest
- Sărbătoarea plăcintelor întinse la Căsoaia
- Tradiții și Obiceiuri Codrenești la Hășmaș
- Zilele localității Cil și Paradă Retromilitară cu ieșire în Valea Rădești
- Praznicul de Pită Nouă de la Pecica, un eveniment deosebit
- Beliu - Praznicul de pită nouă la ediția cu numărul 47
- Ruga de Sfântul Ilie de la Păiușeni
- Întâlnirea Codrenilor în satul de vacanță Groșeni
- 15 august - Hramul Bisericii Ortodoxe Măderat
- Zilele comunei Vinga, un eveniment de excepție cu artiști consacrați