Actual
Un preot din Londra face slujbe din maşină
Un vicar britanic speră să ridice moralul londonezilor oferind servicii religioase mobile în contextul crizei declanşate de noul coronavirus, relatează miercuri Press Association, potrivit Agerpres. "Preotul …
Coronavirus. Rezultat negativ pentru cinci din cei 10 bebeluși de la Maternitatea Odobescu din Timișoara, depistați inițial pozitiv
Vești bune în privința nou-născuților de la Maternitatea Odobescu din Timișoara, depistați la testul înițial ca fiind bolnavi de coronavirus. Au sosit rezultatele de la cel de-al doilea test pentru cinci dintre …
Numărul românilor ucişi de COVID-19 ajunge la 207
Grupul de Comunicare Strategică anunță că numărul românilor uciși până acum de coronavirus ajunge la 207.
SUA, record absolut al numărului de decese COVID-19 la nivel mondial: aproape 2.000 de morți, în 24 de ore
Un nou bilanț devastator vine din Statele Unite. Aproape 2 mii de americani au murit în ultimele 24 de ore, din cauza Covid-19.
Un manager de spital, numit de PSD, a ascuns că unitatea are un aparat de testare a coronavirusului
Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Târgu-Jiu au anunțat că s-au autosesizat și au deschis dosar penal in rem, pentru acuzații de neglijență în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor, după ce …

Donald Trump spune despre Organizaţia Mondială a Sănătăţii că a dat-o în bară
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a eşuat în modul de a gestiona pandemia cu noul coronavirus, acuzând totodată organizaţia că este ''foarte …

Coronavirusul face prima victimă în rândul personalului medical
Ministerul Sănătății confirmă primul deces în urma infectării cu noul corinavirus în rândul personalului medical. Este vorba despre un ambulantier în vârstă de 53 de ani din cadrul …

Slujba Învierii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime“ din Arad
În cumpăna nopții dintre Sâmbăta și Duminica Paștelui IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoţi …
Ce este Inteligența Artificială și cum funcționează
Inteligența Artificială nu mai e viitor – e prezentul Te-ai întrebat vreodată cum reușește telefonul tău să recunoască o …
Podcast UAV ”Oameni cu Povești”, invitat părintele Constantin Necula
">http://„Cum găsești fericirea când lumea îți spune să fii doar cool?” Într-un episod special din …
Stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Mânerău
În data de 19.04.2025, în jurul orei 03:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …
Se oprește apa marți în Fântânele. Ce spun reprezentanții Companiei de Apă Arad
Marți, 22 aprilie 2025, locuitorii din Fântânele vor rămâne fără apă potabilă între orele 8:00 și 17:00, anunță …
Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni ale anului 2025
Din punct de vedere al infracționalității sesizate, au fost înregistrate 1.410 fapte, dintre care 811 infracțiuni judiciare, 188 de natură …
Producții locale reprezentative și spectacole provocatoare și inovative în FITN 2025
10 mai 2025. Aceasta este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune „Start!” celei de a 10-a ediții a …
Citire apometre la abonați în săptămâna 22.04.2025 – 30.04.2025
Marți 22.04.2025 (contoare mecanice): Ghe. Popa De Teius, Banu Maracine, Iustin Marsieu, Piata Mihai Viteazul, Ioan Sava, Aleea Faget, …
Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai
Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …
De ce contează securitatea digitală în 2025
În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …