Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Actual

Birocrația din România împinge finalizarea autostrăzii A1 cu cel puțin 10 ani!

Într-un nou raport, Curtea de Conturi Europeană arată că Austostrada A1 din România se află pe lista celor șase megaproiecte transfrontaliere de transport esențiale din UE care nu vor funcționa la capacitatea …

Comentează 1

Demiteri și anchete la penitenciar, după eliberarea criminalului în serie care a incendiat o fată, în Mehedinți

Ministrul Justiției a decis demiterea directorului și adjunctului de la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Totul, după eliberarea condiționată recentă a criminalului care a incendiat o fată din Mehedinți. 

Comentează 1

Răsturnare de situație în cazul redeschiderii bisericilor! Decizia Guvernului

Bisericile s-ar putea redeschide, cu reguli stricte, care trebuie respectate pentru reducerea răspândirii epidemiei de coronavirus. Decizia ar fi fost luată în cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă care …

Comentează 1

Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a numit un nou director general cu mandat provizoriu

Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, întrunit în ședința de luni, 15 iunie, l-a desemnat pe Teodor Țigan, director al Direcției Silvice Arad, director general cu mandat …

Comentează 0

Coreea de Nord a aruncat în aer biroul comun de legătură inter-coreeană din Kaesong

Coreea de Nord a aruncat, astăzi, in aer biroul comun de legătură inter-coreeană din orașul de frontieră Kaesong, gest ce crește și mai mult tensiunile din Peninsula Coreeană, după amenințările aproape zilnice venite …

Comentează 0

Noul coronavirus a reapărut în Noua Zeelandă după o pauză de o lună

Noua Zeelandă a raportat marţi două cazuri noi de coronavirus, după aproape o lună fără nicio infectare cu SARS-CoV-2.

Comentează 0

Dosar penal pentru un profesor care a postat subiectele de la Evaluarea Națională pe un grup de WhatsApp

Dosar penal pentru un profesor, după prima zi de examene la Evaluarea Națională! Acesta este cercetat pentru că a fotografiat subiectele şi le-a postat pe un grup de WhatsApp al şcolii, informează Realitatea Plus. 

Comentează 0

COD PORTOCALIU de vreme rea pentru 33 de județe. Vezi în CE interval este valabil

Administrația Națională de Meteorolgie (ANM) a emis o avertizare COD PORTOCALIU de vreme rea pentru 35 de județe ale țării, valabilă, astăzi, începând cu ora 12:00 și până la ora 23:00. 

Comentează 0

Accident grav, în jud. Vrancea. Microbuz cu persoane, spulberat: 2 morți, mai mulți răniți

Grav accident, în această dimineață, în localitatea Bolotești, județul Vrancea. Din primele informații, doi oameni au murit după ce un microbuz s-a ciocnit cu o mașină. În microbuz se aflau 12 persoane. …

Comentează 0

EVALUARE NAȚIONALĂ 2020. BAREMUL la proba de Limba și literatura română a fost publicat

BAREM EVALUARE NATIONALA 2020 // BAREM ROMANA EVALUARE NATIONALA 2020 // Ministerul Educației a publicat baremul pentru proba de Limba și literatura Română din cadrul examenului de Evaluare …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Slujba Învierii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime“ din Arad

În cumpăna nopții dintre Sâmbăta și Duminica Paștelui IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoţi …

Comentează 2

Ce este Inteligența Artificială și cum funcționează

Inteligența Artificială nu mai e viitor – e prezentul Te-ai întrebat vreodată cum reușește telefonul tău să recunoască o …

Comentează

Podcast UAV ”Oameni cu Povești”, invitat părintele Constantin Necula

">http://„Cum găsești fericirea când lumea îți spune să fii doar cool?”  Într-un episod special din …

Comentează

Stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Mânerău

În data de 19.04.2025, în jurul orei 03:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …

Comentează

Se oprește apa marți în Fântânele. Ce spun reprezentanții Companiei de Apă Arad

Marți, 22 aprilie 2025, locuitorii din Fântânele vor rămâne fără apă potabilă între orele 8:00 și 17:00, anunță …

Comentează

Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni ale anului 2025

Din punct de vedere al infracționalității sesizate, au fost înregistrate 1.410 fapte, dintre care 811 infracțiuni judiciare, 188 de natură …

Comentează

Producții locale reprezentative și spectacole provocatoare și inovative în FITN 2025

10 mai 2025. Aceasta este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune „Start!” celei de a 10-a ediții a …

Comentează

Citire apometre la abonați în săptămâna 22.04.2025 – 30.04.2025

Marți 22.04.2025 (contoare mecanice): Ghe. Popa De Teius, Banu Maracine, Iustin Marsieu, Piata Mihai Viteazul, Ioan Sava, Aleea Faget, …

Comentează

Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai

Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …

Comentează 1

De ce contează securitatea digitală în 2025

În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …

Comentează