Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Actual

Campania “Bradpandoor” te face câștigător!

La Glasspandoor îți răsplătim fidelitatea, iar în luna cadourilor ne-am decis să îți facem ziua mai frumoasă, dar și locuința! Astfel, cu drag anunțăm că am ajuns la a doua ediție a campaniei …

Comentează 0

Iustin Cionca a susținut şi a obţinut scăderea cofinanţării pentru proiectele europene ale IMM-urilor din judeţul Arad

În această săptămână, la Timişoara, a avut loc, timp de două zile, prima şedinţă a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest, pe ciclul de finanţare 2021-2027. În cadrul acestei …

Comentează 0

Târg de Crăciun la Sebiș

Comentează 0

Vladimirescu: Muzeul etnografic „Maria Aiftincăi”, cu peste 1200 costume populare (FOTO şi VIDEO)

Dumnezeu are întotdeauna oameni aleși cărora le dăruiește un har deosebit, înzestrându-i cu pricepere și întelepciune divină și tot el este cel care le dă o putere deosebită de a duce la capăt …

Comentează 0

Fiscul a dat publicităţii lista contribuabililor mijlocii care vor fi gestionaţi de administrațiile județene ale finanțelor publice

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au dat publicităţii lista nominală a contribuabililor mijlocii, care vor fi gestionați de administrațiile județene ale finanțelor publice și Administrația …

Comentează 0

Caravana tradițiilor de iarnă la Petriș

Comentează 0

Târg de Crăciun la Buteni 16-18 decembrie

Comentează 0

Caravana Tradițiilor de Iarnă la Dieci (FOTO şi VIDEO)

Sărbătorile de Iarnă și în special sărbătoarea Crăciunului aduc în sufletele tuturor o bucurie interioară, o bucurie care ne face pe fiecare dintre noi să ne amintim de Nașterea Mântuitorului Iisus …

Comentează 0

Ceața deasă începe încet, încet să se destrame în meciurile UTA-ei, iar suporterii arădeni așteaptă să se invească și soarele mult dorit

U Cluj- UTA 0-0

Comentează 0

Glasspandoor ajută la reabilitarea Secției de Pediatrie 1 a Spitalului Județean Arad! Implică-te și tu!

Anul 2022 a fost marcat de foarte multe proiecte de suflet în agenda Glasspandoor. Alături de ONG-ul Cetatea Voluntarilor Arad, am participat la proiecte de renovare și modernizare a mai multor școli din comunitatea …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Slujba Învierii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime“ din Arad

În cumpăna nopții dintre Sâmbăta și Duminica Paștelui IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoţi …

Comentează 2

Ce este Inteligența Artificială și cum funcționează

Inteligența Artificială nu mai e viitor – e prezentul Te-ai întrebat vreodată cum reușește telefonul tău să recunoască o …

Comentează

Podcast UAV ”Oameni cu Povești”, invitat părintele Constantin Necula

">http://„Cum găsești fericirea când lumea îți spune să fii doar cool?”  Într-un episod special din …

Comentează

Stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Mânerău

În data de 19.04.2025, în jurul orei 03:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …

Comentează

Se oprește apa marți în Fântânele. Ce spun reprezentanții Companiei de Apă Arad

Marți, 22 aprilie 2025, locuitorii din Fântânele vor rămâne fără apă potabilă între orele 8:00 și 17:00, anunță …

Comentează

Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni ale anului 2025

Din punct de vedere al infracționalității sesizate, au fost înregistrate 1.410 fapte, dintre care 811 infracțiuni judiciare, 188 de natură …

Comentează

Producții locale reprezentative și spectacole provocatoare și inovative în FITN 2025

10 mai 2025. Aceasta este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune „Start!” celei de a 10-a ediții a …

Comentează

Citire apometre la abonați în săptămâna 22.04.2025 – 30.04.2025

Marți 22.04.2025 (contoare mecanice): Ghe. Popa De Teius, Banu Maracine, Iustin Marsieu, Piata Mihai Viteazul, Ioan Sava, Aleea Faget, …

Comentează

Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai

Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …

Comentează 1

De ce contează securitatea digitală în 2025

În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …

Comentează