Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Câte unități școlare din municipiu au optat pentru catalogul electronic

20 de unități de învățământ din municipiu au renunțat în acest an școlar la catalogul clasic, pe hârtie, în favoarea celui electronic. Vorbim despre un proiect pilot demarat de către Ministerul Educației prin Programul România Educată și finanțat de către Primăria Municipiului Arad.  Fiecare școală și-a ales platforma pe care o folosește în gestionarea catalogului electronic, iar finanțarea proiectului se acordă în funcție de solicitările depuse de către unitățile de învățământ.

Câte unități școlare din municipiu au optat pentru catalogul electronic
Comentează 0

Primăria Arad va finanța din bugetul local cheltuielile privind operarea catalogului electronic la următoarele școli: Colegiul Național „Moise Nicoară", Colegiul Național „Elena Ghiba Birta", Colegiul Național „Vasile Goldiș”, Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal", Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, Colegiul „Csiky Gergely" Arad, Colegiul Economic Arad, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici" Arad,  Liceul Teologic Penticostal Arad, Seminarul Teologic Ortodox Arad, Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn" Arad, Liceul Național de Informatică Arad, Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob" Arad, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu" Arad, Școala Gimnazială „Adam Nicolae" Arad, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu" Arad, Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu" Arad, Școala „Episcop loan Mețianu" Arad - Universitatea „Aurel Vlaicu" Arad și Școala Primară „John Huenergardt" Arad.

Catalogul școlar electronic aduce multe beneficii pentru elevi, părinți și profesori: accesibilitate, ușurință de utilizare, actualizări rapide și precise, protejarea mediului și economii de timp și bani.

Grație catalogului electronic, directorii unităților de învățământ primesc de exemplu rapoartele de activitate ale profesorilor, ceea ce le va permite generarea rapidă a situațiilor ce trebuie raportate către Inspectoratul Școlar Județean sau către Ministerul Educației. De asemenea vor putea accesa instant orice informație din școală și au la dispoziție, în orice moment, clasamentul elevilor și situația lor detaliată.

Catalogul electronic le este de un real folos și profesorilor care vor putea introduce rapid notele și absențele elevilor, pot să creeze grupuri și să comunice prin videoconferințe, pot notifica instant părinții despre situația copiilor și au posibilitatea să trimită și să corecteze temele în platformă.

Cât îi privește pe părinți, aceștia sunt anunțați, tot prin intermediul acestei aplicații, despre comportamentul copiilor la școală, notele obținute de aceștia, eventualele absențe și vor cunoaște și orarul copiilor lor. Notificările pot fi transmise pe telefoanele mobile și/sau pe e-mail. Aplicația le va da posibilitatea de asemenea să comunice și să schimbe opinii cu alți părinți prin mesagerie, să comunice direct cu dirigintele, profesorii sau directorul și vor avea la dispoziție statistici despre evoluția copiilor lor.

„Catalagul electronic este extrem de util, mai ales că suntem în secolul XXI. Noi am solicitat prin intermediul ISJ să ni se comunice școlile unde se dorește implementarea acestui proiect. Din fericire, 20 din cele 30 de unități de învățământ au dorit să treacă la catalogul electronic, costurile fiind susținute din buget local. Sper să înțeleagă și conducerile celorlalte școli care nu au arătat deschidere spre așa ceva, că este în beneficiul școlii, profesorului, a elevului și nu în ultimul rând a părintelui. Avantajele sunt multiple și de aceea cred că într-un timp relativ scurt, toate școlile din municipiu vor avea catalog electronic”, a declarat primarul Călin Bibarț. De menționat că acesta a ținut să-și manifeste nemulțumirea la adresa directorilor de școli care nu au optat încă pentru catalogul electronic. „Dacă ar fi după mine, aș schimba toți directorii care nu doresc să fie parte din acest demers. Nu cred că este un semnal bun ca unele școli să nu dorească implementarea catalogului electronic”, a mai spus primarul.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite