Care este calendarul Bacalaureatului de toamnă
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Arad, sesiunea de toamnă a Bacalaureatului se va desfășura în perioada 24 august - 5 septembrie 2020. Astfel, înscrierea candidaţilor este programată în intervalul 13 - 24 iulie, când documentele tip de înscriere, completate şi semnate, pot fi depuse la secretariatele unităţilor de învăţământ.
„Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 - 27 august, astfel:
24 august - proba la Limba şi literatura română - E.a);
25 august - proba obligatorie a profilului - E.c);-
26 august - proba la alegere a profilului şi specializării - E.d);-
27 august - Limba şi literatura maternă - proba E.b).
Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se pot realiza în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă, la probele de profil din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.
Primele rezutate la probele scrise vor fi afişate pe 2 septembrie. Eventualele contestaţii se vor depune în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 - 20,00.
Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate în data de 5 septembrie.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Arad.