Care au fost, ieri, cele mai gălăgioase zone din municipiu; amenzile pot ajunge până la 6.000 de lei
Poliţia Locală anunţă că a fost nevoită, ieri, să intervină în şae zone din municipiu, ca urmare a gălăgiei făcute de locatari. Asta, în condiţiile în care sancţiunile aplicate pot ajunge şi la 6.000 de lei.
„Polițiștii locali de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au identificat și sancționat, în data de 27.06.2023, nu mai puțin de 6 fapte de nerespectare a prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în diferite locații din oraș (strada Dorobanților, zona din proximitatea podului Traian, strada Voinicilor, Abrud, Aleea Saturn, Calea Aurel Vlaicu) care interzic deranjarea locuitorilor în timpul nopții, prin zgomote, gălăgie ori muzică ascultată la volum mare. În acest sens, pentru unele persoane petrecerile în miez de noapte au devenit obișnuință, deranjând vecinii cu boxe (montate chiar și în balcoane) din care “urlă” diverse genuri muzicale, la ore nepotrivite, situații în care echipajele din teren au posibilitatea să aplice amenzi, iar uneori chiar se iau astfel de măsuri, ca urmare a unor sesizări primite de la cetățenii supărați, cărora le-a fost tulburată liniștea. Precizăm că potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991, a ordinii și liniștii publice, atât tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, cât și tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă ori prin folosirea oricărui aparat, obiect sau instrument muzical la intensitate mare, în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora, sunt contravenții și se sancționează.
De asemenea, persoanele care organizează petreceri cu caracter privat și utilizează aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spații neacoperite, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban, riscă amendă, al cărei cuantum este cuprins între 2.000 și 3.000 de lei.
Această pedeapsă crește semnificativ la persoanele care repetă ofensa într-un interval de 24 de ore, astfel că amenda poate ajunge până la 6.000 de lei, sau până la 150 de ore de muncă în folosul comunității. Amenzile cresc până la 1.500 de lei și pentru persoanele care incită la dezordine socială, organizează jocuri de noroc ilegale, sau servesc băuturi alcoolice în locurile publice și în afara restaurantelor.
De asemenea, tot până la 1.500 de lei ajunge amenda pentru persoanele care deranjează liniștea publică sau produce zgomote în zonele de locuit între orele 22:00 - 08:00 și 13:00-14:00. Pentru repetarea ofensei într-un interval de 24 de ore, amenzile putând urca până la 3.000 de lei, sau poate fi aplicată pedeapsă cu 70-120 de ore de muncă în folosul comunității. Pachetul legislativ vizează și locatarii gălăgioși, care refuză să dea muzica mai încet, chiar dacă polițiștii locali i-au vizitat de câteva ori în aceeași noapte și au aplicat avertismente ori amenzi”, informează reprezentanţii Poliţiei Locale.
Sursa foto: Poliţia Locală