Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Capricii

Capricii
Comentează 3

Cândva aveam şi eu capriciile unei puştoaice. Dorinţele mele de căpătâi erau să fiu iubită şi să arăt fascinant în costum de baie. Visam să fiu frumoasă într-o zi, atât de frumoasă încât să-i tai respiraţia unui bărbat cu o simplă privire. Aveam convingerea că numai cele mândre sunt salvate de prinţi. Vedeţi voi, pe atunci nu ştiam dacă sunt sau nu frumoasă. Azi eram adorabilă, mâine eram schimonosită. Eram indecisă despre ceea ce sunt. Mă lăsam purtată de ce opinau ceilalţi despre mine. Aşa că, eram frumoasă de câte ori îmi spunea cineva asta şi eram urâtă când mi se aducea vreun reproş.

Timpul se scurgea lent în clepsidra mea şi eu alergam după fluturi numai ca să-i prind (şi vă mărturisesc, n-am prins niciunul), mâncam pâine cu unt şi dulceaţă târziu în noapte şi mă îmbătam cu iluzia imortalităţii. Ştiam de pe atunci că trebuie să mă fac OM, dar îmi spuneam naiv în sinea mea „Lasă, am timp”. Eram vanitoasă şi credeam că spun tot când îmi dădeam hainele jos. Vroiam adorare din cap până-n picioare şi ofeream în schimb doar desfătarea ochilor. Iubeam amorul dintr-un bărbat, mă amăgeam crezând că frumuseţea unei relaţii stă în violenţa pasiunilor şi o femeie intelectuală e cea care ştie multe lucruri, astfel că poate cuceri oricând, după pofta inimii.

S-a mai scurs timpul o vreme şi în prezent dorinţele mele cele mai mari sunt să iubesc cât mai adânc şi să nu mă abat de la drumul spre desăvârşire. Între timp, tot alergând după atâţia fluturi mi-am întărit temeinic coapsele. Şi acum pot să-ncleştez şi mai bine un bărbat între ele, dar nu în asta constă arta seducţiei mele. Azi pot înrobi un bărbat doar cu puterea minţii şi îi tai respiraţia când îi ating sufletul. În scurt timp mă caţăr pe soclul puterii şi îl conduc de acolo aproape tiranic cu forţa femeii încrezătoare, care este vădit mai tulburătoare decât orice formă perfectă a unui trup de domnişoară. Sunt fascinantă şi irezistibilă nu atunci când îmi las hainele să curgă în pământ, ci în momentul în care îl dezbrac eu din priviri pe bărbat, de haine, de ceea ce pretinde că este, dar mai ales de scutul greu al prestabilitei ferocităţi masculine şi îi ofer răgazul de a fi doar el.

Acum, fiind femeie, câştig respectul unui bărbat când el pricepe că nu sunt vreo prinţesă care aşteaptă să fie salvată ci o regină, iar cel ocrotit şi izbăvit este chiar el. Şi atunci mă simt cea mai frumoasă femeie din lume. Când el se-nchină-n faţa mea ca în faţa unui altar, pentru că m-am dăruit lui cu totul. Cu năzuinţe, cu sete de pasiune adunată în timp, cu iubire fără margini, cu scântei în ochi, cu temeri, cu urme de cenuşă-n suflet şi cu miros proaspăt de magnolii în păr. Trupul şi sufletul meu sunt acolo în braţele lui. Şi el ştie. Iar asta, dragii mei, nu se compară nici măcar cu titlul de Miss Univers.

Azi nu mai vreau să fiu adorată. Vreau să mi se ghicească  adevărata natură. Azi nu mai iubesc amorul, iubesc bărbatul. Azi cred că frumuseţea unei relaţii nu stă în erupţii vulcanice ci în seninătatea naturaleţei şi confortul de a fi tu însăţi lângă omul drag. Mai ştiu că nu te ajută cu nimic intelectul atunci când ştii multe, dacă nu ştii ceea ce trebuie, adică, de pildă, ce-i aduce fericire perechii tale. Iar perfecţiunea nu e dată de simetria chipului ori a trupului ci de o concordanţă armonioasă între forme şi conduită. Azi ştiu că viaţa pe pământ nu e veşnică, aşa că mă străduiesc să trăiesc puţin mai mult ca ieri, iar mâine puţin mai mult decât azi. Da. O fată frumoasă este o bijuterie şi va fi îndrăgită mult. Dar o femeie bună este o comoară, un talisman. Şi va fi păstrată.

 

Mihaela Phoenix

 

 

 

 


Scrie un comentariu

trimite