Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Canada anunţă OFICIAL ridicarea vizelor pentru români şi bulgari. CÂND se va petrece acest lucru

Ministrul Imigraţiei de la Ottawa, John McCallum, a anunţat luni noaptea că autorităţile canadiene au de gând să elimine regimul vizelor pentru cetăţenii români şi bulgari începând cu data de 1 decembrie 2017.

Canada anunţă OFICIAL ridicarea vizelor pentru români şi bulgari. CÂND se va petrece acest lucru
Comentează 0

Declaraţia vine la o zi după ce Canada şi UE au semnat acordul de liber schimb CETA, depăşind obstacolul impus anterior de executivul regional valon, informează Reuters.

Ca o etapă intermediară, la 1 mai 2017, cetăţenii români care au deţinut o viză canadiană temporară în ultimii 10 ani (canadian temporary resident visa) sau care deţin, în prezent, o viză validă, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), vor putea să viziteze sau să tranziteze Canada doar pe baza unei autorizaţii electronice de călătorie (eTA).

"Colaborăm îndeaproape cu România și Bulgaria și vom continua să lucrăm pentru trecerea la călătorii fără viză, pentru a ne asigura că eliminarea obligativității vizelor, atunci când va avea loc, va fi durabilă și pe termen lung", a declarat John McCallum, ministrul canadian al imigrației.

Acordul Economic şi Comercial UE-Canada a fost semnat duminică de premierul canadian Justin Trudeau, precum şi de liderii europeni Jean-Claude Juncker, Donald Tusk şi Robert Fico - premierul slovac asigură preşedinţia rotativă a blocului comunitar.

Executivul Cioloş a confirmat de duminică ridicarea vizelor pentru cetăţenii români în două etape, parţial de la 1 mai 2017 şi total de la 1 decembrie 2017.

"Guvernul României salută decizia Guvernului Canadei de a elimina complet vizele pentru cetăţenii români începând cu 1 decembrie 2017. Această decizie se regăseşte în declaraţia Summitului UE-Canada şi confirmă eforturile depuse de Guvernul României pentru a ajunge la acest rezultat", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Executivul precizează că, "în urma discuţiilor intense din ultimele luni între cei doi prim-miniştri, Dacian Cioloş şi Justin Trudeau", Guvernul Canadei a confirmat angajamentul de elimina total regimul de vize pentru toţi cetăţenii români, începând cu 1 decembrie 2017, după o primă etapă de liberalizare parţială de la 1 mai 2017.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite