Campionatul Judeţean de Şah e în plină desfăşurare
Ediția 2016 a Campionatului județean de Șah se desfăşoară în aceste zile la clubul Vados din Arad, Bd. Revoluției nr. 29, ap. 11. Participă jucători legitimați cu domiciliul in județul Arad sau care sunt legitimați la unul din cluburile arădene. Campionatul va fi omologat de către Federația Internațională de Șah și de Federația Română de Șah și va conta pentru calculul Elo și CIV.
Se joacă 7 runde sistem elvețian la timpul de joc de 90 minute + 30 secunde/mutare, ultima rundă fiind programată pe 18 decembrie, de la ora 14,00. Se vor acorda premii primilor trei clasați in clasamentul general plus premii speciale pentru cei mai bine clasati jucători cu elo 1701-1900, 1451-1700, 1200-1450 și sub 1200 precum și pentru cea mai bine clasată jucătoare.