Bronz mondial pentru un arădean!
La Sochi (Rusia) s-a derulat Campionatul Mondial de Șah Școlar. România a obținut o medalie, cea de bronz la U13 prin arădeanul Bogdan David Emanuel, legitimat la clubul de șah Vados. Bogdan a terminat turneul cu 6,5 puncte din 9 runde, confirmându-și astfel încă odată valoarea, după ce în urmă cu doar câteva luni obținuse medalia de argint la Campionatul Uniunii Europene de la Kouty nad Desnou (Cehia) la U14.
Aradul a mai fost reprezentat la această competiție de încă doi jucători, Flavia Sida (6 ani) și Răzvan Buzuriu (7 ani), ambii legitimați la clubul Vados, ei participând la categoria 7 ani. Aflați la prima experiență internațională, ei au avut o comportare meritorie, Flavia terminând cu 5 puncte pe locul 13, iar Răzvan cu 4,5 puncte pe locul 32. De asemenea la categoria U17, Victor Văsieșiu (dublă legitimare CSS1 Târgu Mures/Sah Club Vados Arad) a terminat competiția pe locul 10 cu 4 puncte.