Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână
Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână
În acest sfârșit de săptămână (19.01 - 21.01.2024) la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 102 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunității și a bunurilor acestora. Majoritatea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 92 solicitări.
Totodată, salvatorii au intervenit și pentru stingerea a 6 incendii, precum și în alte 4 situații în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Cele șase incendii izbucnite în acest sfârșit de săptămână au fost înregistrate la șase case din localitățile Cil, Curtici, Gurba și Arad. Incendiile au fost lichidate prompt de către pompierii militari arădeni, suprafețele afectate fiind mai mici de 10 de metri pătrați, în urma acestora rezultând strict pagube materiale. Cauzele probabile de producere a incendiilor la locuințe au fost generate de amplasarea necorespunzătoare a coșului de fum față de materialele combustibile.
În acest sens, vă reamintim măsurile de prevenire a incendiilor generate de coșurile de fum:
• Coșurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curățate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece) de către persoane specializate şi autorizate;
• În podurile clădirilor, coșurile se tencuiesc pe exterior și este indicat să fie date cu var, pentru a se putea observa cu ușurință eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere;
Se interzice folosirea improvizațiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu mai multe coturi, montate pe lângă pereții combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
• Coșurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșului cu 25 centimetri, iar în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
• La trecerea prin acoperiș se lasă o distanță de cel puțin 10 centimetri între fața exterioară a zidăriei coșului și elementele combustibile ale acoperișului;
• Nu este permis ca în coșuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc;
• Pardoseala din dreptul ușiței de la soba se protejează cu materiale incombustibile.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul produceri unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https:// fiipregatit.ro și aplicaţia de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.