Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Balul acordării panglicii", la Liceul „Nicolae Bălcescu" din Gyula

Sâmbătă, 9 februarie 2018, sub genericul „Balul acordării panglicii", la Liceul „Nicolae Bălcescu" (LNB) din Gyula, a avut loc o manifestare dedicată elevilor din clasa a XII-a. Manifestarea care are o vechime de peste 50 de ani, s-a bucurat de prezența a peste 600 de persoane, elevi, părinți și oficialități.

„Balul acordării panglicii
Comentează 0

Printre participanți s-au aflat P.S. Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al comunității românești în Parlamentul de la Budapesta, Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu", Florea Olteanu, şeful catedrei de lb. şi literatura română de la Universitatea din Szarvas, Eva Iova, redactorul-şef al „Foii Româneşti", Delia Covaci, redactorul-şef al publicației „Cronica", Petru Darău, prorectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș" (UVVG) Arad ș.a.

Manifestarea a început prin cuvântul directorului  Maria Gurzău Czegledi, care i-a salutat pe oaspeți, bilingv, amintind despre virtuţi precum cinstea, corectitudinea și hărnicia etc. Cei 48 de elevi absolvenți, din clasele XII A și XII B, împreună cu diriginții, au urcat pe scenă și au prezentat câte un montaj literar-artistic, cu versuri, cântece și mesaje de suflet adresate în limba română şi limba ungară, cadrelor didactice, părinților și celorlalți invitați.

Momentul culminant al serii l-a constituit acordarea panglicii pentru fiecare elev absolvent de către colegii lor din clasa a XI-a, care în felul acesta preiau simbolic ștafeta liceului. Un alt moment pregătit în mod elaborat l-a constituit momentul coregrafic în care absolvenţii dansează vals, fetele fiind îmbrăcate în rochie de mireasă. Seara a continuat cu o cină comună, tombolă şi dans.

În aceeași zi, consulul general al Românie la Gyula, Florin Vasiloni a participat la tradiţionalul „Bal  românesc" din oraşul Aletea (Elek), organizat de către Autoguvernarea Română din localitate. Evenimentul a fost deschis de către Gheorghe Bagy, preşedintele Autoguvernării, după care a urmat un program cultural, susţinut de „Echipa de Păstrare a Tradiţiilor din Aletea". Muzica a fost asigurată de către un ansamblu folcloric din comuna Macea (România).  La eveniment au participat cca. 300 de persoane din Ungaria şi România. Au mai fost prezenţi Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al românilor din Ungaria, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Laszlo Pluhar, primarul oraşului Aletea,  Mariana Negreu Vetro, directorul Centrului de Documentare şi Informare al AŢRU ș.a.

În dimineaţa aceleiaşi zile, 10 februarie, consulul general Florin Vasiloni a participat la o recepţie organizată la „Csaba Park" din Bekescsaba, de către Federaţia Ungară de Judo. La manifestare au participat printre alții Laszlo Toth, preşedintele Federaţiei Ungare de Judo şi Hano Miklos, viceprimarul oraşului Bekescsaba. Federaţia Ungară de Judo, în colaborare cu Federaţia Română de Judo, aflate sub tutela Federaţiei Internaţionale de Judo (condusă de preşedintele Marius Vizer), derulează un proiect de implementare a acestei discipline sportive la Liceul „Nicolae Bălcescu" din Gyula, proiect sprijinit de către Consulatul General al României la Gyula.

Galerie foto (14)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite